Bănuiesc că așa
funcționează viața. Că ăsta e cursul ciudat al lucrurilor. Tragi prima
sorbitură de coniac și simți un gust plăcut sau un gust rău, poate chiar
dezgustător. Depinde de gustul fiecăruia. În orice caz, simți cum îți arde
gâtul pe interior. Dar întotdeauna gustul ăsta dispare după puțin timp. Mai iei
o înghițitură, poate chiar mai desfaci o altă sticlă. Te obișnuiești cu gustul
ei. Mai devreme sau mai târziu realizezi că nu mai are nici un gust, de fapt. Vezi
tu, așa e viața. Îți cumperi o haină nouă, și ești super încântat de achiziția
ta. Sau o pereche nouă de pantofi. Ești numai un zâmbet, pe moment. Dar câteva
luni mai târziu, haina care te-a bucurat într-atât de mult va sta pe undeva
uitată în fundul șifonierului. Pantofii noi și frumoși la fel. Gândește-te la
momentul când îți cumperi un telefon nou. Îl aperi la început cu prețul vieții
tale, îl folosești cu atenție, cu grijă și migală, sau cu un soi de mândrie
bizară și inexplicabilă, de parcă ți-ai fi achiziționat un instrument care-ți
alungește și prelungește în mod fericit existența. Apoi vine ziua în care îl
vei arunca, fără să acorzi vreo importanță majoră acestui lucru. Vei ridica din
umeri, spunând că e deja un instrument depășit. Gândindu-mă la toate acestea, bănuiesc
că așa se derulează viața, de fapt. Și că rețeta asta acoperă toată existența
noastră. El sau ea îți spune toată ziua te iubesc,
te iubesc, te iubesc, iar după un timp toate acestea nu mai înseamnă nimic.
E același lucru cu a bea un pahar de vodcă sau cu momentul în care guști din
apă.
Eu mereu am crezut că "te iubesc" trebuie spus abia după ce simți cu adevărat. Pentru că se poate să nu simți, să spui un "te iubesc" fals și, după un timp, să distrugi un suflet.
RăspundețiȘtergereAș da oricând, la schimb, acel mult așteptat te iubesc în schimbul unei nopți de dragoste ascunsă, și de abandonare totală, de amestec chimic al trupurilor și al gândurilor, într-o tăcere profundă și întreruptă doar pe alocuri de șoapte memorabile și surprinzătoare.
RăspundețiȘtergere