îmi imaginez pentru
câteva minute cum, într-un scenariu neverosimil și apocaliptic, apropiat de
viziunile răsvehiculate de la Hollywood, ori de cele din cărțile lui Asimov, în
care devenim depășiți intelectual de mașinăriile inventate pentru a ne servi, ultima
noastră fortificație va rămâne, fără îndoială, arta. adică în clipa în care va
putea să vadă dincolo de rațiunile utilitare, cel mai probabil, robotul îi va
recita umanității cel mai înduioșător necrolog, nemaiîntâlnit de melodic, și va
face aceasta chiar înainte ca ultimul pericard fragil al omului să cedeze. îmi închipui
cum, apoi, în semn de respect, mașinăria are să își ia câteva nanosecunde în
plus pentru a scrie cu litere mari THE END la capătul poemului închinat
creatorilor săi care au dispărut, iar buze mecanice vor fi acolo pentru a
schița un surâs enigmatic care să surprindă ceremonios întreaga ironie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu