azi nu, nu mai avem
încredere unul în celălalt, și ne uităm unul la altul de parcă eu aș fi un
pilot kamikaze iar tu o bombă cu ceas, pasiunile se pare că au dispărut undeva
prin ceață, înlocuite fiind doar de rafale puternice și neprevăzute, de
contradicții absurde, de coduri roșii sau portocalii emise pentru vreme rea,
nu mai plânge, se
scurge pe jos toată bucuria din tine, nu-mi place să te văd așa,
mai bine așază-te, ia
un loc, trage-ți un scaun, încearcă să respiri, nu trebuie să țipi, pământul
n-o să-ți fugă de sub picoare, cel puțin nu încă.
văd cum obrajii parcă ți
se aprind, asemenea unei camere cuprinse într-un incendiu, știu, îți crește și
tensiunea, ți-am pasat-o probabil eu,
înnebunit de gelozie și
de bănuieli, înșelat de un radar al aparențelor și trimis undeva pe un drum
necunoscut,
ori undeva într-o țară
străină,
într-un loc în care
nimeni nu ne-a văzut niciodată iubindu-ne, dezbrăcându-ne, desfătându-ne,
devorându-ne, amestecându-ne și pansându-ne unul pe celălalt.
nu mai plânge, lasă-mă
să te iau în brațe, să te înec în tăcere și apoi să-ți reamintesc de o hârtie
albă și mototolită, pe care ți-am scris mai demult că...
te iubesc, și că nu
vreau să pleci,
nici măcar în ziua când
săruturile tale vor arăta ca niște simptome ale unei afecțiuni de care încearcă
să scape toată lumea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu