luni, 17 iunie 2013

De undeva din trupul celui care scrie




cum să vorbești atât de ușor despre scriitură? orișicum, când începi să despici scriitura cuiva trebuie să aduci în discuție poetul, scriitorul, stăpânul peniței, iar despre acesta se zvonește în târg că e clădit din cuvânt, din expresie și din emoție. mai ales din emoție. poate și din obsesie. el parcurge de fapt, când scrie, toate peisajele tărâmului său afectiv și își călărește sentimentele zi și noapte pe ruta improbabilă dintre imaginație și simțuri, într-un tur-retur care scoate mereu ceva nou la iveală. și, atât de minuțios și de migălos își reconstruiește harta simțirii, precum și paleta cromatică ori coloana vertebrală a mecanismelor sale emoționale, și într-atât de frecvent pășește undeva pe coridoarele spiralate ale interioarelor sale neobișnuite, prin saloanele cu tavane înalte, împodobite cu draperii masive și candelabre, și atât de familiare îi par zvâcnirile bizare ale conștiinței, ale întâmplării banale sau ale fulgurațiilor duioase ale nostalgiei, încât fiecare sunet pe care îl transformă în cuvânt și pe care îl pronunță mai apoi prinde viață, se ridică pe picioarele din spate, și face flic-flac-uri pe covor pentru a fi observat de ceilalți. este suficient să urmărești tensiunile și zbaterile fiecărui cuvânt pe care-l citești, ori să-i urmărești privirea când aleargă cu toate nălucile lui prin încăpere. ai să vezi, în timp ce-l rostești, cum acesta îți dansează prin minte. iar scriitură sau poezie se va numi cu adevărat abia atunci când vei începe să dansezi și tu.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu