Prin ochii bărbatului,
femeia devine infinit mai frumoasă decât ar putea fi prin forțe proprii. Sunt
de acord cu asta. E un posibil răspuns. Unde se face totuși demarcația? Ce
înseamnă de fapt să fii afemeiat? Sau womanizer,
cum spun anglo-americanii. E unul dintre cuvintele mele preferate din limba
engleză – womanizer – îmi place felul
în care se rostogolește pe limbă acest cuvânt, în patru silabe electrizante: wo-man-i-zer. Din punctul meu de vedere,
acest cuvânt are o dublă conotație, una mulată pe o parte neplăcută a obsesiei
bărbatului pentru femeie, și una care ține de imaginarul bărbatului vis-a-vis
de frumusețea femeii, pe care el o surprinde într-un mod diferit, construind
din amănunte și impresii un portret fatal al sexului frumos.
Probabil că totul
depinde de capacitatea de a prinde, printr-o atenție extremă, absolut
concentrată, acel gest unic, inconștient, expeditiv sau fugitiv pentru a fi
observat de ochiul obișnuit, prin care o femeie se trădează. Prin care își
trădează, la un moment dat, esența erotică. Femininul. Adică sufletul.
Sensibilul. De exemplu, felul în care își răsucește încheietura mâinii ca să se
uite la ceas, modul în care își pune cerceii, felul în care se piaptănă sau se
îmbracă, în care se aranjează, se rujează ori în care se apleacă să-și strângă
cureaua sandalei. Cred că odată prins acel gest unic, imaginația erotică îl
poate explora în libertate pe orice bărbat. Îl poate stârni și transforma.
Prin urmare, e posibil
ca un afemeiat (un autentic womanizer) să fie, în primul rând, un stăpân al
detaliilor esențiale. Și, pe deasupra, un bărbat care poate (stârnit de propria
imaginație) să desfacă femeia în bucăți și să o recompună ca femeie. Ca un fel
de atomizator (a-to-mi-za-tor) care te desface în atomi. De aceea cred că numai
bărbații îi urăsc pe afemeiați, din gelozie. Și că femeile îl apreciază din
multe puncte de vedere pe afemeiat. O femeie și un afemeiat sunt făcuți de la
natură unul pentru celălalt. Cum am spus deja, prin ochii bărbatului, femeia
devine infinit mai frumoasă decât ar putea fi prin forțe proprii. Iar un
afemeiat știe mai bine ca oricine toate acestea.
Să nu mă înțelegeți
greșit, Picasso o fi fost el afemeiat, dar nu orice afemeiat poate fi Picasso.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu