O aparență evadată dintr-o pagină de istorie a artei

dacă ai fi o operă de artă, așa cum îți strigă în zilele însorite de vară băieții de după colț,

dar și puștanii care imită în urma ta mieunatul de pisică, ori care te fluieră dintr-o frenezie haotică,

adolescentină și de neînțeles, imitând cele mai bizare plânsete animalice,

atunci,

pielea ta ar trebui pictată de pensulele uzate din mâna lui Van Gogh, iar

alunițele și pistruii tăi ar trebui concepute dintr-un colaj

imaginat de Pollock.

la fel, 

părul tău, impecabil prin dezordonarea lui aparentă, ar trebui să-i semene lui Warhol

iar zâmbetul tău, de femeie coaptă printre atâtea complimente, l-aș lăsa pe mâna

lui Picasso,

fiindcă ai o esență aromată și distinctă în mers,

pe care o surprinde întotdeauna și mintea comună dar și mintea dereglată,

și poezia, dar și fotografia modernă sau chiar pelicula de film,

ori ilustrațiile lui Magritte,

cel care, lovindu-se probabil de o făptură ca a ta, știa că nu se cade să privești

frumusețea drept în ochi.

la fel cum și eu știu (din cea mai pură întâmplare) că o aparență frumoasă

nu are nimic de-a face cu un interior frumos.