duminică, 2 iunie 2013

Particule de nicotină




Nu-mi pot da seama dacă acea apăsare puternică pe care o resimt în piept e de fapt retragerea mongolică a nicotinei către interiorul meu sau dacă aici e vorba de fapt doar de o reacție fizică a părții mele goale și abandonate. Și totuși acum pieptul meu contaminat așteaptă de undeva o infuzie neașteptată și reparatorie de oxigen. Culmea, nici nu-mi mai amintesc exact când te-ai substituit ultima dată sub formă de oxigen plămânilor mei, dar încă știu că atunci când respirația mi-a rămas blocată și când respirația ți s-a oprit și ție, ea a fost tot ce mi-a mai rămas pentru o bună bucată de timp de la tine. Problema e că eu, în acel moment, trebuia cumva, să găsesc un remediu și să respir. Să supraviețuiesc. Vezi tu, țigările au, cel puțin, un timp rezonabil în care îți părăsesc definitiv sistemul. Tu, în schimb, ești mult mai nocivă și indubitabil mai înțepătoare pentru plămânii mei. Creezi mai multă dependență decât orice nicotină. Ești, cu siguranță, mult mai greu de eliminat.

Nu-mi pot da seama ce îmi cauzează acea apăsare puternică din piept, dar sper că e vorba doar de țigări.





 

2 comentarii:

  1. Nu cumva te amăgești cu ultimele cuvinte? Nu cumva te cuprinde o mică teamă că nu din cauza țigărilor simți acea apăsare? Și eu am avut una asemănătoare, sau cel puțin pare asemănătoare, dacă e să pun cuvintele tale și în cazul meu. Doar că stăteam și mă gândeam după cât timp iese nicotina din corp, pentru că nu vroiam să mă gândesc că "cineva" îmi stârnește o apăsare în piept.

    RăspundețiȘtergere
  2. E o autoamăgire asumată, de fapt. Un soi de tachinare proprie. Iar în cazul meu, pot spune că prefer uneori confruntarea frontală cu acel 'ceva' care îmi stârnește o apăsare în piept.

    Mă bucură însă similitudinea trăirilor noastre, distanțate de un elastic inegal al timpului și spațiului dintre noi doi.

    O săptămână luminoasă îți doresc.

    RăspundețiȘtergere