marți, 30 august 2011

Un efect de rotaţie opusă. Şiruri estivale.




La marginea nisipului, sânii ei păreau noroi, adunaţi de la unu la doi. Mi-a amintit de noi, deşi subiectiv apăs pe ideea că tu erai mult mai frumoasă. Aveai genunchii moi, de copil răsfăţat şi mărgele, în luna lui cuptor, şi umerii negri, înfieraţi de-atâta soare. Prima noastră vară mie mi-a rămas în amintire ca o vară hippiotă, derulată de pe vremea lui Janis Joplin, deşi rochia ta de până sub genunchi nu era nicidecum la fel de libertină. 

E un exerciţiu al imaginaţiei să-mi închipui cum ar fi fost dacă rămâneam prieteni. Eu te-aş fi atenţionat să-mi scrii vreun mail pe când ai de gând să-ntorci calendarul invers, ca să retrăim transpiraţi prima vară în care ne-am scufundat unul în celălalt. Ţinându-ne de mână. Dar tu ai plecat. Ori eu am plecat. Nu-mi amintesc exact, e posibil să fi plecat amândoi. Dar aş fi vrut să-mi dai de ştire că nu mai suntem protagonişti în noua formulă, ori să-ţi iei la revedere. Să o faci şi-n locul meu, să fi-ncheiat fraza noastră cu un punct apăsat. Poate că azi înţelegi ceva din toate ăstea. Să ştii că şi mie mi-au trebuit milioane de furnici şi gânduri să te adun din amintiri semi-prezente. Aşa am reuşit să-ţi modelez curbele sub orizont. 

Vezi tu, poate că aşa (cine ştie?), după scurgerea unui timp nemăsurat ne-am fi întâlnit în viitor, fiecare lângă o altă jumătate nepotrivită, într-o zi de vară, când soarele va arde ca un puroi, ori luna va geme pe-nnoptat ca o rană, desprinsă din privirile noastre tăcute. Nu ştiu dacă ai vrut să mă iubeşti transversal, ori anacronic, dar peste mine s-a scurs un soi de gravitate la care apelez doar atunci când descopăr acolo pe nisip, glezne comparabile cu ale tale. Atunci mă macină de fapt un dor de neexprimare, ca şi cum oamenii s-ar holba cu toţii nestânjeniţi înspre mine.

Azi apusul vine ca o cădere de calciu, lipsa mirosului tău de fruct familiar îmi roade unghiile câineşte şi cred că ar fi de evitat privirea ta pe viitor. Trag aer în piept şi mă refugiez în cărţi pe care tu n-ai apucat să le răsfoieşti vreodată. De fapt, ascult muzică prin căşti, trag pleoapele catarg, în timp ce ochii mei nu au habar cum puteau cuprinde şi modela la nesfârşit sprâncenele tale atâtea furtuni de vară şi încerc s-alung periodic gândul că la revederea ta tot m-ar apăsa prin vreun cotlon ascuns o tristeţe inexplicabilă, ca de cârciumă târzie.

Mai ales că am găsit o carte poştală colorată potrivit printr-un bazar aglomerat. Mă gândesc să ţi-o trimit la timp şi să-ţi scriu pe ea aşa: 

Aici totul e bine, totul e frumos. Ştiu că tu, de exemplu, eşti frumoasă şi atentă la ce-ţi scriu, cu toate că buza ta de jos a inventat tăcerea. Balansul tău legănat (dezinvolt şi metodic) a inventat pendula. Şi vreau să-ţi mai spun... Ce să-ţi mai spun? Uite, îţi spun că parcă se sfârşeşte vara şi sânii tăi din profil se vor vedea altfel, aşezaţi pe două astre, de la răsărit şi din apus, ca-n timpul reîntors din Inchiziţie, când ardeai deasupra mea precum vrăjitoarele pe rug.

Dacă vrei, trage-ţi şi tu pleoapele catarg, să ştiu că ochii mei sunt ochii tăi, machiaţi absurd de porii tristeţii.






18 comentarii:

  1. treci prin fata mea precum un film de 8mm derulat incet, eu pvindu-ti indelung fiecare cadru. ma gasesc atarnat de distanta dintre noi. tu mergi. nu-ti vad decat urma pasilor afundati in solul moale al cerului. prezenta ta o simt precum o melodie pe care o tot fredonez. si schimb melodia. dar tu esti tot acolo, mergand si strivind colturile stelelor, ele ranindu-ti talpile, iar eu arzand sa-ti prind gleznele in palme.


    credeam ca vara chiar o sa treaca, asa ca ieri m-am uitat in lungul... strazii, dar a meritat asteptarea.

    RăspundețiȘtergere
  2. mai întâi va trebui să mă înveţi să recunosc umbrele. da, da, umbrele mâinilor tale, cele care, atingându-mi sânii de la est către vest, ori invers (nu îmi aduc aminte prea bine cum reuşesc să ameţesc de fiecare dată în palmele tale, dar asta îmi place întotdeauna atât de mult încât scot din gât un strigăt ca de pasăre) le schimbă culoarea. atunci, întunecaţi şi foşnitori, sânii mei stau de vorbă cu tine. mă întreb: oare îi auzi? desigur că da, pentru că altfel pleoapele tale nu s-ar face catarg peste privirea mea, altfel nu ţi-aş prinde mirosul de sare, de bărbat la pânda sufletului meu, printre toate celelalte mirosuri: de lapte, de fruct pârguit la vremea culesului, de dor...
    am primit astăzi o carte poştală colorată. zâmbesc. pe spatele meu alunecă în jos, tot mai jos, privirea ta. aş vrea să mă întorc.

    RăspundețiȘtergere
  3. *anowen

    Derulez dintr-o cameră suspendată scenariul melodiei tale. mă atrage această melodie într-un fel leit cu cel în care matelotul singur e atras de cântecul sirenei. vara n-a trecut. aş vrea să nu mai treacă, să rămână ocean sau mare. uite, eu vara mă-nţeleg foarte greu, dar asta-mi place, pentru că văd vreo vâslă ruptă care ajunge la mal şi-ajung aşa să nu ştiu să explic de ce nu se rup oamenii...
    resimt aşteptarea de vară ca pe-o introducere de dinainte de-a te cunoaşte...

    RăspundețiȘtergere
  4. *psipsina

    N-am încredere în umbre, au obiceiul ispititor de-a ne arăta ce-am putea fi. Prefer nonşalant o barcă în dauna umbrelor înşelătoare, pentru a balansa amintirile curbelor tale dintr-o parte în alta, dar şi ca să simt pulberea bronzului tău în nări aşa cum o face un duh anatolian. Mă mir cum palmele ce le aveam cândva îţi cunoşteau gambele arse în apă, cum ele îmi readuceau răcoarea aceea din zori pe care o aşezam pe nurii tăi...

    dar ce sunt eu pentru barca asta?

    Îmi trag nepregătit pleoapele catarg şi te-aştept în centrul unui cerc desenat în nisipul ud de faleză. acolo te-aştept, de frica refluxului vremelnic, şi de-acolo mă voi decide din câte scoici sidefii să-ţi încrustez o brăţară ori din câte alge să concep o pernă.

    toate pentru ca tu să-ţi aşezi obrazul peste palmele mele.

    RăspundețiȘtergere
  5. tu ești pentru barcă, pentru barca noastră, ceea ce este luntrașul pentru râu. îți amintești? luntrașul pe care l-am întâlnit în vară, cel care asculta râul curgând în oameni.
    de-aș fi asemeni lui siddharta, eu aș cunoaște de la bun început ceea caut, aici.
    aici, unde palmele tale căuș adapă și leagănă...

    RăspundețiȘtergere
  6. Atunci, voi încerca să-l amăgesc pe Charon, fiul lui Erebus şi al lui Nyx, ca să te-aştept mai mult decât se cuvine.

    Aşteptându-te, desigur, îmi voi căra răbdarea după mine, deşi tu dormi o sută de ani. E-un timp în care rondelurile mor şi se reîncarnează. Îţi caut ochii printre pagini, fiindcă fără ei habar nu am cum să scriu despre tine.

    În locul meu va fi celălalt loc..

    RăspundețiȘtergere
  7. să nu mă aștepți o sută de ani, te rog. în locul celălalt, oasele ți se vor fi albit, patima ți se va fi stins. plătește mai bine vama, galbenul acela sunător și ades inutil, în locul dragostei mele, coboară tu însuți în hades și nu, nu privi înapoi.
    te voi urma.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mă-ntreb dacă mă vei recunoaşte printre atâtea perechi de ochi bărbăteşti. Dacă vei putea da la o parte dimineţile de la marginea oceanului, pe care eu le-am construit migălos din păsări şi din zumzetul acela ce seamănă cu paşii mei..

    Ca să-ţi îndepărtez vălul ce-ţi acoperă ochii mi-aş descoperi instictul de războinic tuareg şi te-aş opri din cântec pe cea mai înaltă dună, acolo unde îmi imaginam cândva balconul casei tale şi o privelişte zărită pe furiş, mai adâncă şi mai tentantă decât tot ţinutul lui Hades.

    Acolo unde tresar aceleaşi feţe străine şi reci, care se destramă ori care rostesc doar cuvinte infame.

    Dacă nu poţi veni, păstrează-mi o agrafă cu miros din părul tău, să-ţi pot prinde cuvintele din aceste rânduri, să-ţi strâng cu grijă respiraţia într-un flacon...

    RăspundețiȘtergere
  9. o să te recunosc negreşit! dar nu după ochi, nu, nu. ochii bărbaţilor sunt ca nişte săgeţi care cheamă căprioarele în moarte. mă tem de ochii care îşi lipesc limbile lor otrăvite de trupul meu. acoperă-mă! nu mă da lor!
    prin venele mele curge mirosul tău de bărbat, miros de stepe şi de lut, de frunză şi de flăcări iuţi ce aleargă, aleargă neostoindu-se. cu el de mână, te voi recunoaşte, cu el legată la ochi te voi redesena pe eşarfa cu care îmi leg nopţile şi părul şi chiar şi sufletul tău. uneori.
    mă întreb însă dacă atunci când te desprinzi din trupul meu îţi aminteşti numele meu.

    RăspundețiȘtergere
  10. voi rămâne atunci în preajma ta, ca să te scriu pe vârf de limbă, să te-nsemnez, acum, când nu-ţi mai pot spune nimic... rog cuvintele să te scrie, aşa cum mi te-am imaginat atunci, în viitorul neîntâmplat încă, aşa cum te simt acum,

    departe, ca o silabă,
    de un cuvânt care aşteaptă.

    numele tău mă macină, mă ghemuieşte-n aşternuturi.. încep să număr cuvintele, le rotesc, număr degete, unele cu altele, fiecare literă pe care o ghicesc din întreg numele tău tremură alături de mine... înghite marele nimic format din două silabe.

    aş fi vrut să vorbim păsăreasca, sau să fie puţină linişte, ca să pot scrie un singur cuvânt despre noi. exact, în linişte. fără aşternuturi, fără zgmotul de cuvinte, fără degete,

    aş fi vrut să scriu cu litere mari.

    RăspundețiȘtergere
  11. mai stii ce ne mai zbenguiam in apa? eram imbratisati, iar marea ne acoperea goliciunea in acelasi vesmant. noi atingeam cu talpile fierbinti nisipul. asa au aparut deserturile. oamenii au cautat urme de viata pe marte. eu am cautat urmele iubirii pe fundul marii, pe geamul aburit al masinii sau intre cutele cearceafului inca arzand. pana si zeii zambeau uimiti. eu ti-am furat o picatura de cafea din coltul gurii, scuturat de fiorul diminetii. tu mi-ai luat inima si mi-ai mototolit-o ca pe o foaie de hartie, apoi mi-ai intins-o inapoi. a fost cel mai frumos origami. il am si acum. l-am infipt cu un cui in perete. acolo imi agat privirea cand stau si ma gandesc la tine. a sarit putin tencuiala. asta ma face sa ma incrunt putin, ca nu gasesc usor cu ce sa umplu golul dintre noi.

    RăspundețiȘtergere
  12. numele meu e doar o silabă, numele meu e doar o şoaptă, aceea cu care mă chemi de fiecare dată, aceea cu care mă ridici ca pe o ceaşcă spre gură, spre răsărit. şi te acopăr cu tăcerea mea, cu pântecul meu despre care spuneai- îţi aminteşti?- că e de-ajuns o margaretă ca să-l acopere. luai atunci jucăuş o floare de pe marginea drumului şi cu răsuflarea ta caldă inventai petale care cădeau: mă iubeşte, nu mă iubeşte? mi-e frică să întreb... chiar şi azi.
    priveşte însă cu atenţie: în micul tău origami, cel pe care eu ţi l-am dăruit, este şi inima mea. în a ta.

    RăspundețiȘtergere
  13. *anowen

    Îmi amintesc totul, de parcă s-ar fi petrecut ieri. N-am uitat cum ne umblam prin palme. Aş încerca să desfac toate amintirile netrăite până la ultimul cerc. Vor urma secunde. Tu răscoleşti nisipuri în timp ce eu am uitat să mai culeg inimi, printre colţi de sidef, privesc prin oameni.

    Pe glezna mea se-ncolăceşte un şarpe, nu îi aud clopoţeii. Lipsa ta îmi acultă surzenia. Tu dormi în ochii mei.

    Păstrează toate aceste obiecte tabu pe care ţi le-am dăruit. Reprezintă o parte din gândurile mele nemoarte că te voi revedea.

    RăspundețiȘtergere
  14. * psipsina

    Ceva m-atrage înspre tine, mă-ntreb cine eşti tu, de ce mă porţi prin staţii şi aeroporturi mute. Caut un timp în care să te culeg din aer cu degetele, să vin spre tine pe o peliculă fină, să te alint ca şi cum ţi-aş ştii numele..

    Aşa, vom ştii pe de rost istoria unui vers, vom fi amândoi un text bolduit în grabă, şi-n fiecare seară vei purta mănuşi ca să-mi distragi privirea dinspre spatele tău gol.

    O să mă placi şi-o să te plac şi eu, poate voi avea minţile întoarse cu cheia ca o păpuşă nouă, zâmbete albe îmi vor aluneca prin mâini,

    îmi vei ţine echilibru-n gânduri.

    RăspundețiȘtergere
  15. :)
    de ce te întrebi cine sunt eu, când eu sunt plămădită toată din tine? de ce mă cauţi prin timp şi prin tot ce ne înconjoară, când eu numai în tine sunt vie?
    priveşte: eu am adus puţin vânt, doar cât să încapă într-o batistă, cu el îţi voi şterge toate dorurile. pe masa de nuntă a cuvintelor, se vor aşterne pe rând, întru risipire, nopţile şi zilele. ale tale zile, ale mele nopţi.
    şi ţi-am lăsat la porţile lui azi cel nou, pe când soarele se întindea încă în somn auriu, gura mea caldă. conturul ei freamătă a numele tău cu ruj roşu.
    cu ea te voi ţine. în viaţă.

    RăspundețiȘtergere
  16. Atunci lasă-mă să fiu eu, învelitorul tău, îmi ajung pentru început patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi să te modelez nu prin lut, ci prin zâmbet, şi-o să mă strecor prin secvenţele irisului tău translucid, o să deschid stăvilarele cerului inimii mele peste goliciunea sânilor tăi dezgoliţi...

    Colţul gurii tale va risipi atunci culorile într-un straniu sărut de femeie.

    RăspundețiȘtergere
  17. sânii mei, bârfitorii, vorbeau azi noapte despre tine. tot un freamăt, tot o şoaptă, chemau şi parcă nu mai aveau răbdare: să vină apele!- spuneau. să vină apele cele mari, să ne atingă lumina, să ne ningă. apoi ai venit. şi în foşnet de frunze ude mi-ai prins inima în a ta. două păsări captive în aceeaşi rotire.
    zilele vor trece toate patruzeci, nopţile vor luci şi ele. pe rând îţi voi fi naretchia şi amforă, pe rând mă ei plămădi pomader şi vinegretă, pentru toate stările tale, pentru toate cele pe care, atunci când mă priveşti, se nasc în tine asemeni spiralelor invizibile. nu le vezi dar le simţi.
    şi mă întreb... dacă mă vei uita închisă într-o batistă cum am să regăsesc calea spre tine?

    RăspundețiȘtergere
  18. e uimitor presentimentul ăsta. e ca şi cum aş ştii că pe viitor o să mă iubeşti! ştiu, ştiu că n-o s-o spui niciodată, dar asta se vede pe bolta cucrcubeului din palmă, şi-n busola asta spartă-n culori. simt o unduire de perdea scăpată şi-o doză de libertate în fereastra vieţii.

    m-am revăzut acolo, în viitor, unde erau doi desprinşi din mine. unul care-ţi săruta rimelul şi unul ajuns din trecut, mai în umbră.

    stând aşa, întinşi lângă un lac fierbinte italian, te priveam printre gene în efortul tău de a-mi aduna zilele uitate, pe care mi le spălai, şi le-nşirai, să le cearnă vântul, peste toate clipele căzute dintr-un ieri. m-ai sărutat ca să-mi distragi privirea, aruncând batista spre celălalt eu, din umbră, din trecut, şi de-atunci am ştiut. că te voi găsi cumva.

    am văzut acolo, în viitor, cum sărutul meu nu este depakin, că suntem "doi în unu" sedativ.

    aş vrea să mergem într-o zi să punem capcane pe malurile abrupte ale reveriei noastre despre dragoste. lângă tine, voi zâmbi sfidând minutele, chiar dacă cuvintele ne vor dojeni, risipite printre scoici, şi algele ne vor împiedica gândurile să alerge desculţe.

    RăspundețiȘtergere