prea mulţi ochi albaştrii trântiţi în verde, /bazaruri şi cercei spălaţi cu galben, /scaune pătate-n cenuşiu, /un diapazon scăldat în sânge, /râsete juvenile şi terase, /aburi de iarbă verde ridicaţi în nori, /gesturi ţintuite în piroanele crucii ancestrale, /figuri salvate de-un zâmbet, /ochi iubiţi de alţi ochi, poate alţi ochi orbi, /cerşetori căzuţi în mizerie, /şansonete, /cafea, /stafide, /curmale, /ţoale, /scule pe bascule, /fete cochete (ce faci fată?), /update-uri, /vedenii, /videoclipuri, /ce mişto, /haraşo! /dive pe tocuri, /refulare, /etnobotanice, /fashion, /glamour, /senzaţii pure, /hedontism, /nudism fără reproşuri, /narcotice, /bronz de solar, /sentimente-ascunse, /sesiune de examene, /oameni stresaţi, /complexaţi, /indivizi împerecheaţi şi desperecheaţi, /tocuri, /zgomote
am găsit un colţ de nisip. unde un bătrân mi-a spus că noi, tinerii îndrăgostiţi, nimănuia nu mai semănăm, şi că noi, răsărind desperecheaţi, ne stingem foşnind mult prea vremelnic. ca-ntr-un ecou ciocnit de sine. eu i-am spus că aşadarul ni-l tăcem, numărând ţuşti cum pe rând, într-o margine prăfoasă ni se deznoadă dedemulturi. i-am spus bătrânului că fără tine nu-i pot spune mai multe. că doar în doi putem răspunde.
dar acolo pe nisip am visat cum, după o anumită vârstă, singurătatea care încă mai bate în pieptul tău, bate numai şi numai împotriva ta. mă uit la oameni şi mă tot gândesc că marile sentimente nu ne înşeală niciodată aşteptările. ba dimpotrivă, ele revin mereu însoţite de şi mai marile dezamăgiri. şi poate că muzica, mai degrabă decât cuvintele, posedă puterea de a trece prin nenumăratele ziduri ce-i stau în cale, fără să le surpe, fără a se atinge măcar de ele...
tot zgomotul din jur e de fapt fundal pentru tăcere. aud cum cei politicoşi mă-ntreabă de tine. dar şi de mine. robert, ce mai faci? cum mai eşti? eşti bine? eşti fericit? întrebări care de fapt nu aşteaptă din partea interlocutorului său un răspuns imediat. poate doar un răspuns fictiv, supus legilor automatismului: uite, eu fac bine, sunt bine! sunt fericit! vezi? fără tine acestea-mi par cuprinse într-un timp risipitor de oameni risipitori de timp.
şi-am uitat să-ţi mai spun că în toată tăcerea asta a nispului fierbinte de iunie, obiectele din jurul meu s-au strâns la un taifas, făcând totul să-mi pară extrem de subiectiv. mi-e dor de ochii tăi şi am un deget lipit de nas. ca într-un memento mori discursiv.
o galerie de artă din centru, /nuri rectangulari, /eşarfe bej, /dorinţe care nu aşteaptă, /un tablou pointilist cu tramvaie roşii, /audi şi fiţe, /feţe lungi şi pungi goale, /giuvaieruri verzi-sticloase, /vată pe băţ şi susur de apă, /zaharicale, /brichete, /brice, /carice, /câteva raţe babane, /dudui pe balcoane, /cochetul pod cu hobane, /zafaiet, /internet, /robinet, /ieşiri în decor, /betoane, /cotloane, /hip-hop pe-o terasă, /de-ţi vine să fugi în casă, /sau să stai pe loc, /pe după bloc, /uite, fără tine, /ce nenoroc./
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu