O taină trecută prin urechile acului

[E posibil ca tu să ții în mână cele două jumătăți ale zâmbetului meu de puștan îndrăgostit. Mă întrebi cu o duioșie irezistibilă dacă te-aș lua oriunde și oricând cu mine, așa, ca pe un minuscul și neastâmpărat delfin albastru ce strănută ritmic în rucsacul meu decolorat. Eu știu doar că în preajma ta mi-aș dori o floarea-soarelui la micul-dejun. Pe care s-o port pe post de umbrelă. Sau de pelerină, încă nu m-am decis. Avantajul ei este că are într-atât de multe petale încât niciodată n-ajungi la partea cu nu mă iubește. De fapt, sferturile ăstea de ore efemere mă fac să mă gândesc la zilele de vacanță în care insomniile noastre vor avea un gust plin și creativ. Uite, am aici o dorință înnăbușită într-un colț html, să te văd seara în costum de plajă cu acel hmmmm luminat de ledurile dimprejur și de amploarea surîsului tău de colecție. Cine sunt? Cine ești? Suntem? Vrei să fim?] Deschidere din Alexandra Lisandru

Sunt ceruri și ape – în liniștea insulei noastre din gânduri, sunt urme de fluturi pe umărul tău. Ești mai frumoasă de departe până și decât Freida Pinto, iar atunci când ies din casă bolta pentru mine începe să se învârtă, de parcă o lume întreagă ți-ar sta sub tălpi. Mă gândesc cum gânduri diforme ți se așează în poante și cum dantela din rochie îți zboară în vânt și totuși... mi-ai spus să suflu pentru tine în mii de păpădii și pentru fiecare puf sa-mi pun o dorință, și pentru fiecare dorință să fac un desen. Poate ca-ntr-o zi cuvintele tale vor fi ață de balon ținută de mâna arsă a unui îndrăgostit așa ca mine, dar acum lasă-mă numai pe mine să te iubesc și să-ți construiesc o cutie tapisată cu saten din două culori, ca să mă culc acolo lângă toate vârfurile de creioane colorate, să-ți șoptesc ceva memorabil înainte de culcare, să mă joc prin părul tău ca să-mi poți dansa desculță prin iarba care stă să crească.

Știu c-am vorbit adineauri la telefon, dar dorul de tine e ca o fereastră pe care nu mai pot s-o închid, în care gânduri zburdalnice îmi trec hai-hui prin toate cotloanele și în care distanța se măsoară în pânze de păianjen. Așteptarea îmi cerne cuvintele. Aud uneori cum mă strigi, dar oricât de departe te-ar duce vâltorile, ai grijă de dragostea noastră ca de o taină trecută prin urechile acului.