sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Tutto e niente



Ori de câte ori trec prin mulțime și mă apropii de vreo fată cu părul frumos aranjat, mă pregătesc parcă din timp să o miros: inspir atât de adânc de parcă aș trage pe nas o supradoză de timp. Într-un asemenea moment, de-abia aștept să ajung în fața unei coli albe de hârtie, pentru că sunt secunde în care resimt o emoție ninsă peste sublim și în care caut un gând peste care să alunec când mai îmi amintesc de tine. Acum știu că vine o vreme când începi a citi pe buzele oamenilor, când te cauți în gesturile pe care le produci, când devii mai selectiv, mai hedonist sentimental, când nu-ți mai ești autosuficient, când deraiezi de pe propria orbită. Și totul pornește de la faptul că îmi plăcea să îmi fixez privirea la felul tău plăcut de a te pieptăna și îmbălsăma seara înainte de culcare. N-am înțeles niciodată frumusețea ta, mi se părea inexplicabilă și greu de combătut. Așa că acum te-aș ruga să-mi spui: care era de fapt secretul? Cum? Cum nu mai știi? Eu încă mai știu. Mai țin minte totul. Pas cu pas. Toată acea zi în care am fost să ne scăldăm împreună și tu ai ieșit din lac mai frumoasă decât ai intrat. Nu m-am putut concentra nici măcar la clipocitul apei, care se revărsa gros peste marginea vocalelor mele umede și flămânde de a te alinta. Când te-ai întins sub soare am început să înțeleg de ce o iubea atât de mult Achiles pe Briseis. M-ai luat în brațe ca pe un seducător travestit în fluture și am știut că tu vei fi întotdeauna cea mai potrivită floare de lotus pe care o voi păstra în timpul însingurat. Încă mă mai duc uneori la acel lac, și cercetez fiecare centimetru pe care atunci nu-l bănuiam că există, sunt ca un arheolog încăpățânat și determinat să dovedească că povestea noastră a existat. Nu mă aștept să ne regăsim acolo, dar cine știe, e posibil ca oglinda apei să mai ruleze filmul nostru pentru trecători. Să le arate străinilor cum ai dezgolit altădată toți bănuții de aur din cusăturile trupului meu. Iar eu, ca un ghid împuternicit, să le explic că o certitudine a existenței tale nu vom putea avea niciodată, dar aș putea în schimb să le arăt că prezența ta se poate demonstra printr-o traumă intercostală, vizibilă cu ochiul liber în trupul meu. Voi scrie și o biografie despre tine, cu ochii unui scriitor, cu ochi ce pot pătrunde labirinturi, ori cotloane păstrate sub lacătul secundelor, ce se strâng îndoliate și înfoliate în mine la miez de noapte. Voi face asta în speranța că un alt cuplu va evita asemenea erori ori un asemenea uragan de gânduri antagonice, ce câteodată forțează și înving cetățile visului. Și voi mai descrie posteriorității în cartea asta de ce între noi doi a strălucit o oglindă prin care au curs venele altor inimi și de ce azi pleoapele îmi cad și se scufundă-n cioburi de șoapte sălbatice și necoapte. Voi scrie despre tot și despre nimic. Tutto e niente. Deja mi-am și pus în gând să notez în totalitate aceste amănunte, dar șuieratul și zumzetul insistent al ceainicului îmi alungă repede toate astea din minte.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu