Am locuit într-o vreme într-o clădire aglomerată, acolo unde studenți
și tineri ca și mine pedalau seara
pe un soi de ficțiune fără șorț de
bucătărie și fără haine chiar. Umblau dezbrăcați și recitau poezii toată ziua.
Erau tineri boemi cu o imaginație sfidătoare, care amenajau de
1 Mai o plajă de nudiști în fața blocului, exact pe o bucată de spațiu verde pe
care domnișoarele necoapte făceau topless la prima amenințare a soarelui urban. Pe vremea aia, tot ce
așteptam de la viață era scris în manualul de filosofie și nici o zi nu semăna cu alta, deși noi ne plângeam că toate sunt de
fapt trase la xerox și că nu mai e nimic nou sub soare. În blocul acela am cunoscut-o
pe Sofia. Care studia la Litere, limba franceză. Am salutat-o
respectuos într-o seară de aprilie, când ieșeam din scara blocului. Mi-a zâmbit
insistent. I-am zâmbit și eu la fel. Cum aș fi putut să nu o fac? Oricum, de la
una la alta, am ajuns să ne vedem tot mai des, până când într-o dimineață m-a
invitat la ea în apartament, la o
cafea. Îmi bătuse puternic și hotărâtă la ușă, când am văzut-o în prag nu am
înțeles mare lucru din ce-mi spunea, avalanșa
ei de cuvinte era acoperită de un zgomot de fond specific acelei zone, în
care se amestecau strigăte de
drujbe, ciocane, cuțite, topoare, ferăstraie, chei franceze și chei de broască,
ustensile de atelier, de tăiat, răzuit, rașchetat, găurit, lipit și împușcat.
Aproape că m-a luat de mână și m-a condus la ea în apartament. Iar acolo, totul
îmi părea schimbat. Parcă pereții
sufrageriei semănau cu un fel de wall
de facebook offline, pe care erau lipite (postate) tot felul de lucruri,
reclame, postere, versuri, portrete, biografii, de parcă cineva ar fi obligat-o
să aștearnă acolo tot ce se întâmpla nou cu ea, cu ele, sau împrejurul lor.
Exact. Cu ele. Fiindcă Sofia avea o colegă de apartament
destul de obraznică, Pușa. Nu știu
dacă era numele ei sau o poreclă, dar i se potrivea de minune. În prima zi, Sofia aproape că m-a împins cu forța să
mă așez într-un fotoliu cafeniu, însă eu nu-mi puteam dezlipi ochii de la
pereții lor. Am înțeles mai apoi de la fete că totul a pornit de a la o idee
trăznită de-a Pușei, care nu mai
suporta cotidianul plictisitor, și care, pe la două noaptea, după un butoi
zdravăn de vin consumat, avusese această idee acceptată cu zâmbetul pe buze de Sofia, care trebuia pusă în aplicare
numaidecât.
Așa au început ele să
pună tot felul de chestii pe perete, obișnuindu-se să vadă în fiecare zi ceva
nou, să comunice și să-și relateze stări
prin tot soiul de desene, etichete, postere, fotografii, brățări de la
party-uri, fițuici, replici din filme, pasaje din reviste, bilete de tramvai,
flyere, și așa mai departe. Porțiunea pe care se amplifica tot acest tablou
dezordonat era de vreo 1,5 m x 1,2 m, aproape de biroul lor, pe partea paralelă
cu peretele pe care se sprijineau cele două paturi. Idee destul de isteață,
fiindcă așa îl puteau vedea amândouă, tot timpul. Sofia începuse să fie consecventă și ajunsese să posteze câte ceva
frecvent, eu cu Pușa o susțineam și ne amuzam din cale afară. Uneori, veneam și eu
cu câte o idee interesantă, și fetele începeau să zâmbească. Sofia mă pupa chiar pe obraz uneori
pentru asta. Sau poate nu doar pentru asta. Nu știu. După o vreme, am simțit că
o plac. N-am apucat să-i spun, mi-a spus ea înainte să-i spun eu. Mi-a zis că
aș putea să o invit la film, dacă
vreau. Sau la o înghețată. Asta îmi
plăcea mult la ea. Nu avea inhibiții, și nici prejudecăți. Și avea gusturi bune
la filme. Și la cărți. Mi-a făcut cadou câteva cărți pe care le-am devorat cu setea unei cămile aflate la mijloc de
drum. Și știa să sărute bine. Nu-mi
puteam dezlipi buzele de buzele ei. Parcă erau dintr-un lipici dulce, din care
se face vata de zahăr.
La un moment dat, se
anunțase la radio că urma să vină Shakira
în România. Pentru prima dată. Sofiei îi displăcea puternic Shakira. N-o prea avea la inimă, ne
spunea într-una că se îmbracă prost și că are voce de bărbat. Într-o zi, eu cu Pușa am luat două afișe de pe stradă (reclame
pentru concertul Shakirei) și le-am
lipit pe perete ca să ne amuzăm de reacția ei când o va vedea postată acolo.
Evident, Sofia nu primise noutatea
asta prea bine, dar cu timpul a ajuns să i se pară și ei totul foarte amuzant. Făceam diferite glume pe tema
asta. Eram trei și fericiți. Aveai o senzație ciudat de
plăcută când ajungeai acasă de la cursuri și știai că există un spațiu unde
poți face ce vrei, o lume fără granițe, fără limite și plină de râsete. Shakira ajunsese un poster modificat cu
timpul, redesenată, pimpuită cu ochelari, cravată, eșarfă, codițe și chiar
barbă. Plus că Sofia deja ținea
foarte mult la mine. Uneori, mă ținea în brațe dimineața și mă întreba dacă nu
m-am plictisit de o nebună și trăznită cum e ea. Ori dacă nu mi s-ar potrivi
cineva mai cuminte, adică o fată ale
cărei coordonate sunt întotdeauna exacte.
Dacă stau și mă gândesc acum mai bine, realizez că nu știa nici ea și nu știam
nici eu că zilele acelea umpleau fiecare gol
din mine, era soare aproape tot timpul afară și dragostea mi se ascundea în
cele mai adânci crăpături ale
tălpii, ba chiar și în liniile corpului meu învelit de griji și nopți nedormite.
Am plăcut-o foarte tare, recunosc, a fost ca și cum mi-ar fi mușcat din inimă și aș fi supraviețuit. Țin minte și acuma când
mi-a spus că mă place fiindcă îi dau o stare de 8 Martie, iscoditoare și plăcută, ca un pumn de mituri antice sau
ca o legătură de chei ce deschid alte uși, mai interesante. Era spontană și
frumoasă.
Peretele
acela ne-a distrat tot anul, nu l-am abandonat niciodată, până ce a ajuns să
fie foarte popular printre colegii de facultate ai fetelor. La fiecare party,
lumea era fascinată de amploarea proiectului
nostru ludic. Multe expresii pe care le-am folosit în
perioada aceea le-am imortalizat chiar și pe perete. Am creat un nou limbaj la
baza căruia se afla peretele nostru aglomerat. De genul: luminează-mi ziua, și dă-ți foc! (replică găsită de Pușa undeva pe net). Tot pe harta sentimentală a peretelui nostru
au rămas expresii din mijlocul unor momente memorabile, ca de pildă atunci când
Sofia era la duș și a rămas fără apă
caldă, ieșită tremurând de la baie și murmurând: m-am așezat comod și încă aștept! Acolo am postat chiar și
rezultatele unor diferite jocuri de societate care ne-au încărcat timpul liber,
schița unei case din prăjituri (casa în care ne-am fi dorit să trăim, exact ca
și Hansel și Gretel), etichete de ciocolată, fotografii cu mere și bomboane, o
crenguță de brad pe care am folosit-o la colindat, care s-a uscat și a ajuns să
dea chiar bine cu peretele. Sofia a
găsit un loc chiar și pentru o folie cu bule din plastic pe care a scris
cuvinte din conversațiile noastre, spunându-ne că totul face parte dintr-un
proiect puțin dadaist despre cum își
pierd cuvintele sensul când sunt scoase din context. I-am dat o mână de ajutor
la un moment dat, postând acolo pasaje din studiile lui Garfinkel și ale lui Levi-Strauss,
care ei i-au plăcut foarte mult.
Ne-am distrat luni la
rândul, obsedați de imaginarul
peretelui nostru, apoi pur și simplu a venit vara, și am plecat cu toții acasă.
Peretele a fost zugrăvit, otrăvit cu vopsea lavabilă albă, care a
înecat lumea aceea fascinantă precum un cataclicsm a șters existența Atlantidei. Dar uneori mai vorbim la
telefon despre el. Sofia e în
Norvegia acum, iar Pușa în Irlanda.
Suntem trei puncte fixe, la distanță mare unul de celălalt acum, dar îmi place
să cred că reîntâlnirea noastră va fi inevitabilă
și va fi cu siguranță în fața unui perete trăznit care reprezintă universul nostru vertical. Un univers care ne-a oferit siguranța zâmbetului de mâine, care ne-a recolorat
trecutul și în care am cunoscut dragostea
trezită, cea care cu degetele ei cățărate pitoresc pe ferestre îmi părea o
povară atât de dulce și tihnită, ca o ploaie ce te spală. Și care retrasează în
tine linii mediane, scormonindu-ți
toate simțirile, până la măduvă. E peretele pe care ar mai fi trebuit să scriu o singură poveste. Povestea mea și a Sofiei. A cărei dragoste ne-a unit pupilele într-un al treilea ochi,
prin care încă mai văd o copilă haioasă, o femeie irezistibilă și o bătrână
înțeleaptă. Exact, prin care o mai văd pe Sofia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu