Tu-mi spui că de fiecare dată când treci pe lângă stația aceea minunată te
gândești la mine și eu nu pot decât să te cred, nu pot decât să te cred pentru
că și eu (ca să vezi!) - tot la dimineața aceea de duminică mă mai gândesc
uneori, dar mai ales la mirosul tău de sirenă trezită domol în brațele mele, la
trupul tău vioi, săltăreț și blând, la gustul tău, de zmeură rece, ce îți
astâmpără din poftă, într-o zi perfectă, cum a fost și ziua aceea, când totul a
fost perfect, mai perfect decât într-o zi de Valentine’s
Day, asta deși nu ți-am luat flori,
deși nu ți-am spus mare lucru, deși nu ți-am spus cât de mult te plac, deși nu
te-am scos în oraș (ci tu m-ai scos pe mine), și nici vreo cină romantică nu
ți-am pregătit, știi tu, atunci când mă sărutai și nu mai vroiai să urci în
autobuz, lăsându-mă în urmă, lăsându-mă să mă plimb de unul singur,
imaginându-mi că și tu, asemenea mie, îți faci duminica curățenie în suflet (Dumnezeu
știe de ce!), și-mi amintesc apoi că dorindu-te pe tine m-am uitat cu jind după
toate femeile, și le-am făcut ochi dulci puștoaicelor și complimente doamnelor,
și parcă de undeva de sus Sfântul Valentin se uita la mine și nu înțelegea mai
nimic, ba chiar eu însumi mă uitam la Sfântul Valentin și nu înțelegeam nimic (of
Doamne!), și într-o astfel de zi am văzut și femei singure singure, și bărbați
singuri, gândindu-mă că poate se supără pe mine Sfântul Valentin dar că într-o
asemenea zi n-ar fi trebuit să fie permisă singurătatea, la fel cum după o
Valentine’s
Day nu e permis să urmeze o o Valentine’s Night – plină de vise și singurătate, și m-am gândit
atunci, pe loc, numai și numai la tine și la prietenul cel mai bun, care mare
dreptate avea când spunea că îndrăgostiților le e imposibil să le ajungă o zi
de dragoste fiindcă lui, spre exemplu, nu-i ajunge o viață să iubească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu