duminică, 21 septembrie 2014

Într-o bună zi pe care o putem numi mâine



Iubita mea – o să vezi cum odată, într-o bună zi, pe care o putem numi mâine (dacă vrei) – o să fie totul bine, o să mă înveți să cânt la chitară, iar eu o să te ajut să te lași de fumat (eu mă pot lăsa de aproape orice, să știi, numai de dragostea ta nu), și nici o harpie nu-și va mai înfige ghearele în părul meu încâlcit, și nici un naufragiu nu-ți va mai întuneca retina, și n-o să mai trăiești nici o durere, nici un zbucium, nici o contradicție, și nici un impediment nu ne va mai aține calea spre fericire, o să vezi, chiar dacă azi încă mai avem de alergat, chiar dacă azi mai avem de adunat câteva oase de sub dărâmăturile viselor, chiar dacă azi va mai trebui încă să ne bandajăm orele, setea, așteptarea, privirile și să ne strângem liniștea în pumni ca pe o amuletă, totul se va sfârși până mâine, o să vezi că mâine o să facem dragoste ca apucații, ca demenții, promit, promit că mâine te voi găsi în sfârșit, că-ți voi găsi casa într-o pădure de case, că îți voi descifra vocea într-un labirint de voci, că îți voi lua urma ca o sălbăticiune care își recunoaște perechea de foarte departe, o să vezi, mâine, că nu va mai trebui să împărțim totul ca până acum, că vom găsi o bucată de cer numai pentru tine și o bucată de cer numai pentru mine și că deopotrivă vom avea același cer, și că vom mușca din aceleași gânduri, cu poftă, având aceleași pofte, iar apoi vom înnopta în aceeași tăcere, până ce ne vom trezi învăluiți în aceeași muzică, renunțând la întrebări în același timp, îți spun că vom face toate astea, într-o zi, poate mâine, când o să îți bat la ușă târând după mine dragostea asta uriașă ca pe un animal împușcat, ce sângerează cumplit, unicul animal rămas de acest fel pe lume, ca să-i fim noi doi martori la ultima suflare, am glumit, iubito, tu știi că mâine o să fim fericiți, cei mai fericiți de fapt, și că mâine o să facem dragoste ca niște adevărați eroi romantici, până la adânci bătrâneți, îmi promiți? 




 
 

2 comentarii:

  1. Mă rog ca un ateu lunatic, într-un fel propriu, cum nu s-a mai rugat nimeni. Poate că mă rog mie, de fapt, până la urmă, EO.

    RăspundețiȘtergere