Am observat că... Am observat că foarte rar cuvintele se țin în brațe. Iar când se țin în brațe, ei bine, când se țin în brațe, atunci de fapt sufletul unui cuvânt trece în sufletul celuilalt cuvânt. Și uite-așa sămânța unui cuvânt crește arbori în celălalt cuvânt și tot felul de spice blonde care joacă fotbal în curtea școlii. E ca-n desenul-cerc de pe Poarta Sărutului, știți voi, acolo unde o jumătate de cerc trece granița spre cealaltă jumătate de cerc iar amândouă plămădesc perfecțiunea de care vorbea cu atâta zel Platon, care știa așadar că doar cercul e perfect și doar dragostea dintre două cuvinte care se țin în brațe, care aproape că nu și-ar mai da drumul de drag ce le e unul de celălalt, de parcă un cui ar fi trecut între două trunchiuri de brad și nu mai vrea să le dezlege și le pătrunde așa făcându-le tot unul și tot una, de nici nu mai știi care e cuvântul-bărbat și care e cuvântul-femeie. Foarte rar cuvintele fac dragoste unul cu celălalt iar când se nimeresc să semene ele nici nu se mai dezleagă, și nici nu-și mai dau drumul, și orgasmul amorului lor trece mereu din unul în celălalt fără sfârșit și fără început, așa sunt de iubărețe cuvintele când se nimeresc de același fel de silabe și de același fel de note muzicale și de același fel de a veni acasă, pe pagină, de dor.. unul de celălalt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu