Ca să vă faceți o idee despre ceea ce îmi doresc să dezvolt în scrierea de față am să încep cu un minuscul citat atribuit comediantului meu preferat (George Carlin pe numele său) care spune așa: "În general, limbajul este un instrument pentru ascunderea adevărului".
Limbajul deci, fără îndoială una dintre uneltele cele mai folositoare și mai inventive ale umanității, poate fi uneori așa o insultă! Afirmația "Dali a fost un pictor" mi se pare una teribil de limitată și nepotrivită. Este adevărat, a fost, dar viața și arta lui au atât de puțin de-a face cu pigmenții, încât îi insultăm viziunea creativă dacă îl numim pictor. Salvador Dali nu a fost mai pictor decât a fost Ernest Hemingway scriitor. Adică tocmai pentru că nu pot fi definiți atât de ușor cei doi creatori au devenit atât de însemnați și au putut transmite lucruri atât de importante prin arta lor.
Îmi amintesc cum nu foarte demult unul dintre prietenii mei cei mai buni obișnuia să mă prezinte cuiva în următoarele cuvinte: "Dă-mi voie să ți-l prezint pe Robert. Robert scrie pe blog. E scriitor." În doar două cuvinte, "Este scriitor" (ceea ce de fapt nici măcar nu e cazul, încă), întreaga mea traiectorie prin viață a fost descrisă, lămurită și expediată. Conversația și-a urmat cursul, odată definit locul meu în ierarhia cosmică.
În timp ce povesteam cu noua mea cunoștință, am aflat mai multe despre cum mă vedea el pe mine. Mi-a explicat cum eu, ca scriitor, mă încadram într-un anume stereotip - un obsedat de cuvinte, cu vorba piperată, un maniac al detaliilor, înconjurat de admiratoare frumoase, de petreceri de răsunet, de băuturi alcoolice poate, de editori și termene limită sau, în cel mai bun caz, un militant ecologist sau umanist care își petrece tot timpul detractând opinii, politici și curente ideologice. Aceasta era imaginea conținută în definiția "este scriitor". Cu toții am întâlnit aceste clișee uneori - un moment al adevărului în care anunți că asta îți dorești de fapt, să scrii, iar prietenii și vecnii tăi îți descriu amintirea lor cea mai pitorească sau haioasă din ziua în care au încercat sau au citit o anume carte din programa școlară.
Aceste lucruri nu ar avea importanță și nu ar fi demne de luat în discuție dacă limbajul nu ar avea puterea de a crea realitate. Astfel de observații sunt periculoase deoarece conțin o serie ascunsă de auto-limitări. Am citit, până la vârsta de treizeci de ani, foartă multă proză și carte modernă ale unor tineri care descriu idei, peisaje, care se joacă excelent din condei cu limbajul, cu amalgul său spumos și savuros, dar foarte rar descopăr scrieri sau texte care să se refere la viața, gândurile, sentimentele sau experiențele lor.
S-a spus că rolul artistului este cu preponderență acela de a ne învăța să privim. Este adevărat, dar totuși, rolul altor artiști este de a mă învăța cum privesc ei. A fi învățat cum să privești tu însuți este ceva ce nu se poate preda în nici o școală, ci ceva care trebuie învățat. Este prea facil să scrii despre ceea ce lumea se așteaptă să scrii în loc de a fi un om ce privește lumea cu ochiul său interior.
Când cineva totuși renunță la definițiile prestabilite și se hotărăște să creeze (sau este ispitit să o facă), atunci definițiile sunt restrictive. Un scriitor poate fi, conform definiției din dicționar, "cineva care scrie" dar un scriitor cu ștaif, ca un artist complet, observă și vede, simte și exprimă, reacționează și interpretează, ascultă, gândește și răspunde.
Mi-aș dori ca limbajul să nu fie atât de greoi și ca prietenul meu să mă poată prezenta nu drept "unul care scrie", ci drept unul care "observă și vede, simte și exprimă, reacționează și interpretează, ascultă, gândește și răspunde". Din păcate, în virtutea limbii se va referi la mine întotdeauna ca la "un scriitor". Data viitoare când voi fi prezentat astfel voi încerca să-mi aduc cumva aminte ce ne-a învățat Magritte prin arta lui, și anume că Aceasta nu este o pipă.
Știu, în definitiv simbolurile nu sunt nimic altceva decât simboluri. Realitatea este, mă rog, știți voi ce este realitatea. Întrebarea importantă în acest caz nu este: "Sunteți scriitor sau creator de lumi?" Nu. Există întrebări mai importante, precum: Ce vezi? Ce simți? Ce gândești? Ce auzi? Cum răspunzi? Așa că lăsați mai degrabă aceste întrebări să vă definească. Dali, Hemingway, Dvorak, Rodin, Li Po și Shakespeare merită să fie numiți artiști deoarece au refuzat să fie definiți prin profesia lor. Iar asta pe mine mă duce la crezul artistic al unui artist chinez pe nume Chi Yung Tung, care spune că: "Respirația Raiului dă viață mișcării". Ceea ce eu aș traduce, prin filtrul giumbușlucar al propriilor simțuri prin: Dezvolt arta de a sta singur, când sunt înconjurat, /Și mă culc în gând cu gânduri care nu încap în cap...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu