În această lume cu geometria ei variabilă, din care lipsea simetria și acel nu știu ce care să redea fiecăruia locul său într-un desen general, eu te-am ales pe tine. Sau tu m-ai ales pe mine. Știu, poate că nu e nevoie de motiv pentru a iubi. Poate. Sau poate că tu ai purtat atâta timp în ochi și-n suflet zăpada celor mai frumoși munți de iarnă pentru a-mi dărui numai mie dragoste eternă, dragoste necondiționată. Cine ești tu, de fapt, femeie pe care te iubesc? Din câți fulgi anume ți-a fost țesută pielea și, mai ales, de ce mă faci să plutesc până sus, spre nemărginirea amețitoare a stelelor antarctice? E greu să mai atârn cuvinte. Caii fericirii noastre nu se opresc niciodată din galop. Spiriduși, baloane de gumă de mestecat, broscuțe mecanice, soldăței de Crăciun, scrisori pe hârtie parfumată, esențe de brad, motocei pentru pui de pisică, Moși Crăciuni de ciocolată, ștampile cu girafe, ponchouri cu ciucuri, melodii vesele, ochelari de pirat, ocarine din lut, nenumărate chițibușuri esențiale, toate s-au așezat acum în mine. S-au așezat cuminți și așteaptă, nerăbdătoare, ca tu să mă săruți sfios pe gură, ca tu să mă mai săruți o dată, pe colțuri, iar și iar, iar ele toate să sară în sus de bucurie, într-o explozie fericită de culori și mentă. Într-o explozie de muzică neinventată. Când te dăruiești, primești mai mult decât dai, căci nu erai nimic și începi să te împlinești. Teoria mea este că longevitatea zâmbetului cu care mă îmbrac din ziua întâlnirii noastre se datorează iubirii dăruită de tine. Sau gândului că ai putea ai accepta să-mi porți numele. Ori să-ți însușești pentru tot restul vieților noastre ideea că am renunțat deja la nemărginitul Eu ca să mă nemărginesc în tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu