Azi te aștept împletind dicționare și îți trimit o scurtă scrisoare - trasă de mii de porumbei ca să vezi ce simt. Pentru că tu îmi dai senzația că sunt locuitorul unei fotografii și mă arunci în sus ca pe un fluture ce abia învață a se agăța de viață, pentru că m-ai botezat într-o religie fanatică în care se venerează în temple ale mării viața sublimă și pentru că mă faci să cred că atâta timp cât copii cu ambele mâini amputate fac performanță cântând la pian cu picioarele, cât o pisică poate să alăpteze un șoarece, cât ai puterea să îți ceri iertare dacă greșești, cât tineri dormind în tomberoane figurează înscriși la facultate, cât străbunica mea putea să stea sub mărul din ogradă din care nu a ieșit niciodată și era dornică să discute cu mine despre internet, cât deținuți periculoși participă cu desne la campania "Salvați Pământul!", cât poți râde când ești copleșit de tristețe și plânge când ești fericit - nu pot decât și eu, la rândul meu, să fac altceva decât să pledez pentru ea, oricât de lipsită de sens și de scop ar părea. Dar cum să pară lipsită de sens și de scop când...
noaptea trecută, puțin după miezul nopții, mi-au bătut prietenii în geam:
- vezi că se deschide o linie nouă - de îmbuteliat boabe de rouă.
(asta ca să vedeți ce prieteni am!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu