sâmbătă, 11 iunie 2011

Detalii din flori de graminee...


Din spatele unui zâmbet de cărăbuş mă confesez şi jonglez uneori printre parantezele ecranului catodic, pupila mea e prinsă într-o caravană estivală de tricouri colorate, pictate în flori de graminee, iar tu îmi apari în şosete de semi-nylon. Oare unde e centrul lumii noastre? Captivă în nebunia algoritmului vizual, axa timpului e redusă la zero. „Nu-s deloc aşa obosită cum par” îmi spui pe lângă o fântână arteziană. Cu ochii verzi şi sticloşi, ne fixează cu privirea Eveline, o dansatoare transpirată la bară, undeva pe străzile înguste de lângă catedrală, la orele de după apus.
Cu zahăr pudră mai încolo, cineva emulează Clujul, oraş ciudat cu străzi paralele de-o parte şi de alta a râului ce izbeşte într-un pâlc de verdeaţă central, printre case vechi şi sticle goale de bere Ursus. Pe două străzi înguste ling pereţii văruiţi, adulmec curţile cu păsări de lemn, probez pianul de ocazie... E unul nu departe ce-ascultă un radio cultural francez şi se-aud 4-5 coarde brodate de muezin. Apar şi vitrinele conjugale de pe bulevardele centrale. Îţi spun deschis: ca să apreciezi morala acestor manechine matrimoniale, eşti nevoit să te dezbraci de tot ca să simţi pe propria ta piele esteticul mental la care eşti supus, îmbălsămat în emoţii diluate, ca într-un păienjeniş de cloroform de la graniţa cu efemerul nupţial. E oraşul ars de atâtea emoţii ascunse. De-asta mi-e dor de tine de fapt.
Studenţii au plecat să mănânce cireşe aproape coapte şi e enervant cum sudorii se joacă cu flăcări de acetilenă aurie. Simt tot spaţiul dilatat al oraşului dar îmi lipseşte ceva, ceva ce nu e nici splendoare arhitectonică, şi nici măcar vreo bancă boemă. E amintirea aceea pe care m-ai forţat să o construim împreună, când am privit consternaţi cum dansează Eveline cu spinarea arcuită pod. Peste toate acele ramuri electrice, peste sârme, se vede cerul. L-am văzut când ai încercat să mă săruţi, deşi aveai balerinii în mână. Erai desculţă şi desprinsă dintr-un tablou de Toulouse-Lautrec. Şi-ai scris exact aşa în agenda aia pitică pe care o purtai cu tine:
Îl ţin de mână, fără să-l privesc, m-am dat cu Burberry şi arăt super, el a aţipit iar, precis visează la tot soiul de cuvinte mototolite, o să insist să mi le spună mai târziu, când scap de lecţiile de passodoble, uite-l cum zace cu lacrimi ţâşnind din gură, captivat de călătoriile în nicăieri, mumificat printre pliurile bandeonului.
Spre seară, în spatele unei case săseşti am tras cu ochiul şi-am văzut cum cineva sparge lemne în formă de stea. Iar un inginer desenează planuri pe carbon fractal, nu intuiesc ce va ieşi din mâinile lui, recunosc doar o infrastructură de schelă buimacă, ca un portativ de muncitori zgomotoşi ce descifrează traverse de piatră, năstruşnic cioplite. Îmi amintesc de un călugăr ce ţinea un creion gros în mână. Lui i-aş fi cerut să o refacă imagistic pe Eveline. Gândurile îmi sar spre un creion albastru de sprâncene.
Mă emoţionează vădit pirueta din tango, şi piciorul ei fin ridicat spre cerul cu fluctuaţii de electric-blue. Parcă toate semnalele mă duc în Piaţa Muzeului, unde mi-am imaginat cândva că ţigăncile dansează almerii prin băltoace, slăbănoage şi la pubertate, mimând parcă omoruri. M-am dezmeticit abia când am sunat insistent la uşa vecinei, crezând că poate va apare mascată într-un combinezon şi-n pene de carnaval, c-un papagal aztec imperial pe umăr care poate declara proclamări şi rezoluţii în şaişpe limbi. Cumva, într-un alt loc sub cerul ăsta obraznic de ospitalier, tot felul de femei îmi zâmbesc pe-ascuns, zugrăvind iată teribile fresce pictate proaspăt. Nu-mi dau seama de unde, dar se-aude vocea unei dirijoare de simpozion în aer liber, ce abţinându-se să ţipe, ne reaminteşte că jazz-ul poate fi iubit doar pe cale mentală. Din şirul ei de cuvinte am pierdut o sumedenie, dar ştiam că se spune ceva ce are legătură cu mine. Am simţit o energie care se degajă, ca atunci când artistul devine ca terapeutul care vindecă. Spre sfârşit, ochii mi s-au închis din nou, şi-am remarcat balansoarul tău de cretă elenă, cutia aceea de farduri epuizată. M-am gândit că la urma urmei, tot tu eşti muza tuturor călătoriilor mele. Şi că ador să te regăsesc preocupată, lângă o ţigară mereu pe jumătate consumată, să te admir în pauze zecimale, când te scarpini în cap cu o peniţă de scris, când distanţa e drum şi iluzie. Îmi zgudui inocent dragostea, deşi nu eşti o simplă fată care să-şi ascundă mâinile delicate în magia clipei...
 


9 comentarii:

  1. Unde este aceasta ''ea''?:) Daca nu exagerez cu indiscretia, bineinteles...

    RăspundețiȘtergere
  2. E foarte puţin important "unde e", e peste tot, e cu mine si parte din mine, e in faţa mea şi în spatele meu, e langă mine dar mă vede şi de la distanţă, mă ţine de mână dar mă şi aşteaptă, îmi tace şi-mi şi vorbeşte, îmi întoarce spatele şi-n acelaşi timp mă priveşte. Îmi şopteşte numele sau mi-l scrie...

    RăspundețiȘtergere
  3. Interesant si in acelasi timp dragut mod de a te eschiva de la raspuns...

    RăspundețiȘtergere
  4. Să ştii că nu am încercat să mă eschivez. Cred că, printre rândurile postate in răspunsul meu, se poate deduce ceva cu mare uşurinţă: că oriunde ar fi, "ea" e de fapt prin apropiere, deci lângă mine. Dar nu pot spune cât "de aproape", fiindcă asta face parte din misterul nostru, şi din şarmul ei, care mă inspiră deseori.
    Dar, dacă ţie ţi-ar face realmente plăcere să ştii exact unde se află ea, aş putea face o mică concesie, pentru a-ţi sugera un indiciu, cititorule anonim.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am crezut ca ai incercat sa te eschivezi pentru ca, chiar de la inceput ai spus ca nu are importanta locatia ''ei'', ci important este faptul ca ea exista. Acum inteleg perfect ce spui...misterul e un ingredient mai mult decat necesar intr-o asemenea poveste...
    Dar mie chiar mi-ar placea sa ma numar printre privilegiatii care descopera o noua fila din poveste si afla ceva nou dintr-o istorioara frumoasa si, cine stie, poate chiar nemuritoare...
    Isis

    RăspundețiȘtergere
  6. Îmi place pseudonimul tău. E incitant. Dacă vei urmări (în măsura în care iţi va permite timpul tău) acest blog, cu siguranţă că, la un moment dat, se vor desprinde şi alte file de poveste.
    Promit că voi mai scrie despre asta, voi avea o insistenţă asemănătoare lui Isis (iubită şi soră a lui Osiris în acelaşi timp, incitant, nu?) pe tema asta.
    O seară plăcută îţi doresc, printre fluturi şi detalii de harpă.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cu alte cuvinte, povestea continua...trebuie doar sa o urmaresti...oricum, lectura e placuta si in acelasi timp, incitanta, astfel incat oricine merita sa isi ia un scurt ragaz pentru a se opri sa citeasca din randurile tale si nu de putine ori se va-ntampla sa aiba motive de a zambi...
    Am ales acest pseudonim in primul rand pentru ca are o semnificatie controversata, iar iubirea dintre aceasta zeita si Osiris a foste mereu un exemplu de iubire impresionanta, plina de semnificatii cultice...in plus, incitanta. In al doilea rand, acest pseudonim va fi dovada ca voi urmari urmatoarele franturi de poveste nu doar ca si un cititor anonim, ci o persoana curioasa sa desluseasca firul unei povesti interesante...

    Isis

    RăspundețiȘtergere
  8. Chiar...stiai ca cel mai adesea, ea este infatisata pe un tron inalt, cu o floare de lotus pe crestet?

    Iti doresc sa ai parte de o seara inspaimantator de ... minunata!

    Isis

    RăspundețiȘtergere
  9. Da, ştiam. Însp Isis reprezenta şi o sursă de frumuseţe neînchipuită. La o astfel de frumuseţe a tânjit până şi sora ei, Nephtys. Vrând să îl atragă pe Seth, Nephthys se deghizează astfel încât să fie la fel de frumoasă ca Isis, dar nu reuşeşte. În capcană îi va cădea totuşi Osiris. Din povestea lor de dragoste se va naşte Anubis, care, în urma unei păcăleli iniţiate de Nephtys, va fi adoptat chiar de Isis.
    Da, lotusul e edificator în mitologia egipteană.

    RăspundețiȘtergere