pe opt aprilie vom stopa de fiecare dată galopul timpului

Dacă vei deschide peste ani pagina aceasta gândește-te la ea ca la o dulce și drăgăstoasă teoremă a sufletului-pereche. În definitiv, ea nu se vrea a fi nimic altceva decât o migăloasă formulă aritmetică compusă sentimental și integral din suma contrariilor noastre. Compusă în întregime, dacă vrei, din miezul dulce al unui pergament fragil cusut numai din melopeea buzelor noastre îndrăgostite și înlănțuite forever. Eu la un capăt, așadar, iar tu la celălalt, stopând galopul timpului care-ar putea fi pentru noi un soi de mânz burgundiu rătăcit într-o abundență de primăveri sigilate peste-un câmp de lavandă. Exact, într-un nesfârșit câmp de flori sub un nesfârșit cer cu stele, așa cum îți place numai ție. Și câte lucruri nu-ți plac, de fapt, ție? Nenumărate. Aș începe cu acoperișurile, pentru că știu că ele îți plac mai mult decât orice, poate ca să fii mai aproape de cer, ori de magneticele constelații pe care mintea noastră nici nu le poate percepe. Aș continua cu pisicile, pentru că știu că ele scot mereu la iveală fetița din tine și zâmbetele cele mai limpezi, îngropând pe loc neliniștile toate. Aș pomeni apoi motocicletele, și muzica boogie, clătitele moi cu gem, sau, de ce nu, scoicile de mare sărată și crengile de brad înzăpezit. Nu pot a nu fi menționate emisiunile radio, pe care tu le aștepți ca pe un curcubeu după șapte săptămâni de ploi, sau cărțile emoționante, știi tu, cele pe care le strângi la piept de parcă lumea lor te zguduie toată și ți-a fost dată (ca emoție aparte) numai ție. N-aș putea sări nici peste plimbările lungi de iunie, care îți aduc atâta fericire, ori peste perechile de cireșe ascunse-n palmă, peste cățeii tăi, pe care-i pomenești de cel puțin patru ori pe săptămână și a căror nume te umple de fericire pentru tot restul anului. Ar fi tot așa, profund nedrept, a nu pomeni munții pe care îți place să-i străbați pe îndelete, în toate cele șaptesprezece anotimpuri, sau filmele cheesy, a căror fir narativ poate fi ghicit de un copil de cinci ani, sau vitrinele cu prăjituri, ori piețele spaniole din zilele cu soare, pălăriile, brățările africane, ciocolata neagră și dansurile oamenilor încăpățânați dar fericiți, așa ca noi. Și pe lângă toate acestea ar mai fi suficient loc să pomenesc grădinile, prietenii, călătoriile, înghețata, săruturile, eșarfele, ochelarii de soare, păsările flamingo, cinematografele pustii dar și cele pline, muzicienii din stațiile de metrou, bisericile, nisipul fin și valurile reci, pernele moi și mici, cerceii de smarald și farfurioarele cu tiramisu, ori misiunea ta de a salva plante, de a colecționa orhidee și bomboane sau de a nu întârzia niciodată și de a găsi întotdeauna o povestioară amuzantă de șoptit noaptea, înainte de a închide ochii lipiți fericiți peste buzele mele. 

Dacă vei deschide peste ani pagina aceasta, tot așa, pe opt aprilie, gândește-te la ea ca la o dulce și drăgăstoasă teoremă a sufletului pereche, pentru că asta-mi ești, și asta îmi vei fi mereu, cel puțin pentru încă șaptesprezece vieți pline cu flori ascunse-n pantofi de ziua ta, ziua în care eu de la un capăt, iar tu de la celălalt, vom stopa de fiecare dată galopul timpului care-ar putea fi pentru noi un soi de mânz burgundiu rătăcit într-o abundență de primăveri sigilate peste-un câmp de lavandă. Exact, într-un nesfârșit câmp de flori sub un nesfârșit cer cu stele, așa cum îți place numai ție. Și câte lucruri nu-ți plac, de fapt, ție?