duminică, 17 mai 2020

după marea noastră cădere


începuturile au un farmec aparte. originile. așa că hai, apropie-te, învelește-mă în pielea ta ca-ntr-o placentă albastră, sărută-mă, cuprinde-mă strâns, așa cum teaca adăpostește sabia. eu îți dau târcoale, te adulmec, ca pe un câmp proaspăt cosit. cumva, te recunosc: ești femeie în toată splendoarea, ești, deci, amintirea mea de dinaintea căderii. exact, ești originea, ești pur și simplu originea – pentru că sânii tăi îmbătători sunt, de fapt, matricea frumoasă și caldă desprinsă elaborat din coastele mele, sunt spațiul meu natal. oho! încă dinainte de a fi fost desprinsă din mine ți-am ascultat izvorul sângelui, susurul singurătății și am trăit mirarea cu care tu cutreierai grădina... le recunosc pe toate... mi le amintesc precis... îmi amintesc bezna de mătase a pielii tale, te-adulmec acum și-mi amintesc unitatea. androginul. da, te cunosc, ești într-adevăr originea, ești carnea din mine extrasă, smulsă și modelată și aruncată în această pădure a păcatului ce arde unde numai eu pot să-ți fiu parte și să-ți țin tovărășie. ești chiar originea din mine extrasă, când eu dormeam somnul cel greu, divin, ești femeie, fii deci mângâierea mea, fii deci adăpostul meu, fii mierea cea rea și lăptoasă a dragostei și mai ales fii împlinirea, acum, după marea noastră cădere.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu