începuturile au un farmec aparte. originile. așa
că hai, apropie-te, învelește-mă în pielea ta ca-ntr-o placentă albastră,
sărută-mă, cuprinde-mă strâns, așa cum teaca adăpostește sabia. eu îți dau
târcoale, te adulmec, ca pe un câmp proaspăt cosit. cumva, te recunosc: ești
femeie în toată splendoarea, ești, deci, amintirea mea de dinaintea căderii. exact,
ești originea, ești pur și simplu originea – pentru că sânii tăi îmbătători sunt,
de fapt, matricea frumoasă și caldă desprinsă elaborat din coastele mele, sunt
spațiul meu natal. oho! încă dinainte de a fi fost desprinsă din mine ți-am
ascultat izvorul sângelui, susurul singurătății și am trăit mirarea cu care tu
cutreierai grădina... le recunosc pe toate... mi le amintesc precis... îmi
amintesc bezna de mătase a pielii tale, te-adulmec acum și-mi amintesc
unitatea. androginul. da, te cunosc, ești într-adevăr originea, ești carnea din
mine extrasă, smulsă și modelată și aruncată în această pădure a păcatului ce
arde unde numai eu pot să-ți fiu parte și să-ți țin tovărășie. ești chiar
originea din mine extrasă, când eu dormeam somnul cel greu, divin, ești femeie,
fii deci mângâierea mea, fii deci adăpostul meu, fii mierea cea rea și lăptoasă
a dragostei și mai ales fii împlinirea, acum, după marea noastră cădere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu