Maldita sea

Există, deși nu e neapărat o regulă întotdeauna, câteva expresii sau cuvinte care ne provoacă instantaneu un zâmbet, un lanț de amintiri frumoase pe care nimeni altcineva nu le-ar putea derula așa cum o facem noi înșine, atunci când rămânem singuri și desfătați de luminozitatea propriilor gânduri. E ca și cum am introduce un ștecher în priză pentru a conecta un aparat de radio, și, pentru câteva minute, am asculta zâmbind copilărește melodia preferată. Maldita sea. E doar o expresie poate pentru unii. Pe care poate că au auzit-o pe la televizor, în telenovele, în vreun generic anume ori în vreo melodie hispanică. Pentru mine, cuvântul ăsta e de fapt un cod al oamenilor creativi și ștrengari. Al celor ce nu par, dar uneori sunt duși cu pluta. Sintagma asta, vă spun eu, e de fapt un zâmbet incomparabil și indestructibil. Care leagă doi oameni. Probabil pentru că numai ei doi folosesc într-o asemenea conotație această alăturare de cuvinte care, fie vorba între noi, e magistral de caraghioasă. Când o aud e ca și cum mi-ar clipi Căty. Mai departe, trebuie să spun că nu-mi mai amintesc cu exactitate care dintre noi doi a folosit prima dată enunțul ăsta scurt, dar, la auzul lui, am râs de prima dată. A fost ca și cum am fi descoperit cel mai bun banc pe care l-am auzit vreodată. E inexplicabil, dar și acum mă amuz de unul singur când aud exclamația asta nebună. Pentru că mă gândesc cu umor la toată fatalitatea aceea tragico-comică a actorilor de telenovele care parcă îți țipă prin ecran și nicidecum nu îți transmit o replică pe care ai vrea să o auzi. Ca să nu mai spun de contextul în care e folosită. De obicei, atunci când vreo femeie o amenință pe alta. Când face ochii mari, încleștează pumnul și îi spune personajului negativ că n-o să scape chiar așa ușor, că va veni și ziua răzbunării. 

Pot spune, pe de altă parte, că, în același timp, sunetul ăsta a dezvoltat între noi doi un soi de salut, de alint, ceva pozitiv, un fel de semnătură veselă pe care o pui la sfârșitul unei scrisori, a unui email trimis cuiva drag, a unei felicitări pe care o trimiți prin poștă cuiva care înseamnă ceva luminos pentru tine. M-am tot gândit în ultima vreme că nu am chiar atât de mulți prieteni pe cât credeam eu că am altădată. Și că asta nu mă afectează cu absolut nimic. Pentru că aceia pe care îi am mă mai surprind chiar și acum într-o manieră la fel de colorată ca și prima dată. E cazul malditei sea, dacă îmi permiteți o asemenea malformare a unui sunet care oricum malformează auzul. Mi-e greu să descriu în scris ce înseamnă Căty pentru mine. Fie pentru că mă înroșesc, fie pentru că ce e scris, scris rămâne, știți voi vorba aceea. Dar vine un moment când trebuie să fi mai sincer cu tine însuți decât ai fost până acum și să-ți pui o asemenea întrebare: ce înseamnă ființa asta pentru mine, de fapt? De ce mă face să râd? De ce găsesc atâta energie și atâta inovație într-un singur om? De ce? Am făcut în dimineața asta un asemenea exercițiu de imaginație și m-am hotărât să arăt aici ce a ieșit. Despre Căty se pot spune foarte multe, dar, chiar și așa, nimeni nu ar înțelege nimic. Uite, am să încerc să mâzgălesc pe pagina asta câteva explicații. În primul rând, pentru că mi se pare că personalitatea ei s-a născut dintr-o spumă a gândurilor vesele. De multe ori, și recunosc asta fără să țin degetele încrucișate la spate, îmi părea că ea a venit de fapt de undeva din altă țară, dintr-un loc în care oamenii încheagă mai ușor liniile armonice ale zâmbetului și ale ludicului decupat probabil de undeva din țările calde. Ne auzim mai rar la telefon de ceva timp încoace, dar vocea ei aș putea-o compara cu răcoarea unei dimineți de vară, în care fericirea trece în vizită pe la mine încălțată în pantofi de balet. Dacă aș fi fost regizor de film, aș fi filmat o scenă în genul lui Stanley Kubrik ca să înțelegeți mai bine cât de norocos mă simt că am cunoscut o asemenea sursă de energie cum e zâmbetul ei înțelegător și distractiv, mai ales atunci când se lasă aprinsă de o conversație bună, cu miez și scântei, cum numai simpla ei prezență poate genera. Părul ei frumos rămâne neobservat din pricina ochilor desigur, care te înconjoară cu atenție și cu o perpetuă confirmare la fiecare cuvânt pe care vrei să i-l transmiți. Nu toți oamenii au darul conversației. Ea cred că s-a născut cu el, ar trebui să-l treacă oricând într-un CV de prezentare. Știe oricând să se depărteze sau să se apropie de esența tăcerilor dintr-o discuție, deși ochii ei te privesc aproape tot timpul. Mie asta îmi place nespus de mult. Dimineața are ochii odihniți, retușați cu grijă și asta îți dă o senzație reconfortantă. E inexplicabil pentru mine încă cum se menține mereu atât de proaspătă, cum găsesc ceva nou la ea de fiecare dată când o văd. Odată mi-am imaginat cum aș bate la ușa ei și de fiecare dată mi-ar deschide o altă femeie, mai frumoasă decât în ziua precedentă, care mi-ar întinde mâna fără sfială și mi-a spune pe loc: Bună, eu sunt Căty.

Sigur că, o femeie poate fi descrisă în multe feluri. Dar tocmai aici mă împiedică pe mine o dilemă, fiindcă e greu să o descrii cuiva care încă nu a cunoscut-o. E ca și cum palmele oarbe ar căuta întrerupătorul pe întuneric într-o cameră imensă. Nu prea rețin trăsăturile detaliate ale celor apropiați, dar ea face excepție până și de la această regulă. Poate că totul derivă din felul ei cochet și feminin de a fi, altfel nu îmi explic de ce i-am reținut mișcările, lobul urechii, curba de sub buze, liniile ce-i curg până spre claviculă, ce-mi amintesc cu nostalgie de un  deșert fierbinte, pe care l-am visat cândva, dar și de câteva cupole aurii și de un cântec italian vechi, ale cărui versuri spuneau ceva despre un sărut de bun venit. Mi-e dor de conversațiile noastre, de acele delicii pe care le mai am uneori când aștept un gând nesosit încă. Poate că cea mai însemnată bucurie e să fiu lângă cei ca ea, care întotdeauna îmi deschid o ușă zâmbind. Unde timpul stă suspendat și unde găsesc urmele unui prieten vechi cusut pe reverul îngust de la haină. Unde poți îmbrățișa o maldita sea ca și tine. Alături de care să umplii vidul cu discuții despre cinematografie, despre geografie, modă, despre etichete, ambalaje, despre pașii ce freamătă pe holuri, despre toate acele momente care astupă un spațiu plin de goluri. Cu o maldita sea ca și mine, subiectul conversației poate nici n-ar avea de fapt vreo importanță. Râsul ei viu și colorat mi-ar putea vorbi despre orice depărtare, despre formule chimice, despre gânduri care străbat hotare, despre telescoape, molecule, despre infinit sau tăcere, despre bucurii mărunte. Sau despre durere. Despre vreun parfum, ori despre o cometă, despre diamante, felinare, despre oameni care cred în romanțe, despre indivizi fără speranțe. Toate s-ar concentra în bucuria mea de a fi acolo, de a asculta și de a fi ascultat. De ea, mai ales.

Maldita sea --- an exclamation meaning "damn it".

Yes, maldita sea/maldita sea mi suerte/maldita sea mi estampa, etc is something like damn it.

Se usa poco, actualmente...sería como el equivalente suave de "mierda", como expresión de disgusto ante una situación.

Pentru Căty, pe care n-am mai văzut-o de la sfârșitul erei glaciare.