Iluzia unui cum ar fi fost dacă (?)

Uneori, în cel mai stupid joc de imaginație posibil, mă întreb cum ar fi arătat viața mea astăzi dacă aș fi rămas împreună cu femeia pe care am iubit-o. Îmi închipui din când în când că, la fel ca într-un film psihologic ori într-o carte super diferită, viața noastră are două destine paralele, în funcție de alegerile pe care le facem în viață. M-am tot gândit la asta. Mă întreb însă dacă există cineva care vede traseul pe care îl alegem. Și dacă se amuză sau se enervează în funcție de mișcările pe care le facem. Poate se fac chiar și pariuri pe destinul pe care ni-l alegem. Urmăm traseul A sau urmăm traseul B? Să revin, așadar: cum ar fi arătat viața mea astăzi dacă la momentul decisiv aș fi schimbat lucrurile de o așa manieră încât destinul meu să urmeze traseul B? Aș fi fost o altă persoană? M-aș fi raportat altfel la oameni? Mi-aș fi privit trecutul altfel? Aș fi fost mai fericit? Sau, din contră, lucrurile ar fi fost azi mult mai dificile? Nu știu. Mă atrag însă ca un magnet asemenea întrebări și asemenea jocuri de imaginație. Cum ar fi fost dacă (?) e o întrebare tentantă. Cum ar fi fost viața mea fără greșeli, cum ar fi fost dacă-mi plăcea matematica, ori dacă aș fi știut ce să spun și ce să arăt la momentul oportun? Cum ar fi fost dacă m-aș fi născut superficial ori fericit ca o manea? Cum ar fi fost dacă m-aș fi bucurat de un succes enorm? Cum ar fi fost viața mea dacă un om fără minte mi-ar fi trăit viața?

 

Poate că nu există poveri mai grele decât regretele. E bizar că avem o minte fabuloasă noi oamenii, dar pe care nu o știm folosi pentru a ne ghida sufletul. Îi văd uneori de departe. Privesc cupluri blazate, care par că mai degrabă se urăsc decât că s-au iubit vreodată. Ce alegeri greșite au făcut ei? Cum ar fi arătat oare celălalt destin al lor? Îi văd privindu-se reciproc iritați și nerăbdători, poate sâcâiți de prezența celuilalt, pândindu-și unul altuia greșelile și nici măcar imaginându-și că ar putea trece peste ele. E paradoxal cum fiecare om greșește dar, în același timp, nu poate trece peste greșelile celuilalt. Fiecare crede că merită sau merita ceva mai bun. Fiecare crede că traseul B ar fi fost unul mai reușit și mai plin de satisfacții. Nimeni nu înțelege și nici nu are răbdare cu traseul A. Nimeni nu-l validează decât dacă e lipsit de obstacole. Și totuși, eu cum aș fi arătat astăzi lângă femeia pe care am iubit-o? Îmi imaginez zeci de trasee pe care viața mea le-ar fi urmat lângă ea, dar apoi încetez să mă scufund în amăgiri și mă străduiesc să extrag câte ceva din seva acestui drum pe care l-am ales, și pe care cineva pariase, poate, cu multă încredere că-l voi urma, având câștig de cauză.