duminică, 29 septembrie 2013

Odată ca niciodată și cândva, undeva departe




Odată ca niciodată și cândva, undeva departe, când fetele se dezbrăcau pe Marte, pe o singură parte și îți zâmbeau toată ziua ca la carte, așa într-o doară doar, am plecat ca să vin iară. Și m-am dus așa, de capul meu, hai-hui, mai pe vârfuri, mai pe călcâi, și am revenit așa agale pe un mal de țărm călare, și-am mai stat, am mai cântat, am vrăjit, iubit, curtat, până am aterizat de pe mal pe un perete, într-un colorat portret, cu un nume deșuchet, ori desuet, Bulgakov, bulgar sau mov... Cu margaretele sale cu tot, ce ca picat din cer privește, râde sau se jeluiește?




6 comentarii:

  1. Frumos ....mi-a plăcut jocul de cuvinte și sentimente :)!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Heii, mă bucur că te-a prins jocul meu de cuvinte. Ce mai faci? N-am mai vorbit de mult.. Ți-am simțit lipsa, să știi.

    RăspundețiȘtergere
  3. m-a prins :)...cred că s-a mulat pe starea mea de " odată ca niciodată și cândva, undeva departe" :)
    hmm...încerc să fac bine :)...
    nu am mai lăsat semne de trecere , cei drept , dar te-am urmărit din umbră ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Îmi închipui uneori că ești un soi de înger care veghează sentimentele din umbră. Îmi plac îngerii. Pe care-i auzi numai într-o liniște completă, profundă.

    RăspundețiȘtergere
  5. Aș vrea să scrii singur ceea ce crezi că aș comenta eu dacă n-aș risca în schimb această provocare. Te încumeți?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu ești mereu suprinzătoare și, chiar dacă mă încumet, tot nu cred că reușesc să mă apropii de gândul tău...

      Ștergere