nu știu dacă mi s-a ivit până acum ocazia să-ți spun,
Cătălina,
dar până să te întâlnesc pe tine
aveam convingerea asta teribilă și absurdă
că un miracol nu e nimic altceva decât
decât un eveniment descris
de cei cărora li s-a povestit
de către cei care de fapt nici nu l-au văzut.
apoi te-am întâlnit pe tine.
și nu m-am putut gândi decât că
durata de viață a eritrocitelor
este de 120 de zile.
așa că mi-am pus în cap
că trebuie să aștept doar 120 de zile,
până când eritrocitele mele îndrăgostite
vor fi distruse și înlocuite de altele
noi, reîndrăgostite și mai puternic de tine.
tot ce îmi rămâne așadar să fac,
e să am grijă să te iubesc
din ce în ce mai puternic.
mă aflu tocmai în acest proces.
nu știu dacă mi s-a ivit până acum ocazia să-ți spun,
Cătălina,
dar fiecare zi trecută prin albia dragostei tale
e pentru mine un miracol
la fel de mare
ca apariția unui curcubeu dublu pe cer,
ca lansarea telescopului Hubble,
ca cipurile electronice
sau ca ingineria genetică.
sunt împlinit și fericit cu fiecare zi trecută
prin dragostea ochilor tăi
și aș fi chiar în stare
să-mi fac și dializă dacă astfel aș știi
că dragostea asta va rămâne așa
pentru totdeauna.
zilele în care ne purtăm atâta dragoste
seamănă cu roiuri albe de fluturi
veniți de pe alte tărâmuri
iar 25 de trilioane de eritrocite îndrăgostite de tine
mi se amplifică
în organism
ca soldații sub mitralierele
celui de-al Doilea Război Mondial.
nu știu dacă mi s-a ivit până acum ocazia să-ți spun,
Cătălina,
dar iubindu-te pe tine
am convingerea absurdă că
doar dragostea face din lut miracol.
poate așa se explică și de ce
în mine am descoperit un câmp întins, pașnic,
fără oameni, fără strădanii,
fără șapte cercuri
trecute consecvent prin iad
și poate de aceea astăzi,
iubindu-te,
reușesc în fiecare dimineață
să merg încet, neapăsat,
pe șira spinării
a unei povești
despre care sper
că nu se va termina vreodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu