noaptea
când mă scufund
în cea mai întunecată temniță
din palatul lui Morfeu
când retez capul
oricărei iluzii
cum tăia bunicul
iarba cu coasa
ei bine noaptea
visez uneori chelnerițe
sute și sute
despotice chelnerițe
toate severe
încruntate
cu buzele țuguiate
frumoase
dar ale dracului
de spurcate
chelnerițe aprige
înfiorătoare
care mă privesc
de parcă n-aș fi clientul lor
de parcă n-aș avea un ban in buzunar
mă visez la o masă rectangulară
inconfortabilă
de tablă
unde ele m-au fixat cu privirea
unde
se reped spre mine hotărâte
iar eu mă fac mic
în scaunul meu hexagonal
de fier forjat
tot mai mic
iar ele vin și vin
sute și sute
în fuste negre și cămăși albe
strâmte
cu pixuri
ce seamănă a pumnale maure
vin
și nu ajung
nu ajung
nu ajung
vin
iar eu
înspăimântat
am deja genunchii la gură
ca un fetus care știe
că dacă s-ar naște
ar avea o mamă
ruptă pe din două
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu