Femeile
nu sunt o întâmplare. Sunt un orgasm pe tocuri. Sunt dintotdeauna delirul
ce ne urcă noaptea prin gene până spre dimineață, ca să ne stoarcă de tot pulsul plictisit. Tot ele ne reamintesc
de așteptare și de plăcere, de acel amestec de nevroză și ciocolată amăruie. Ne aduc aminte de mirosul de mango, piper, de kiwi,
vin, ceai, de scorțișoară și cafea, de flori de câmp și cântece vechi,
șuierate. Ele pot să facă singure dragoste, dacă vor. Pot chiar să vopsească
gardurile, să repare acoperișuri sau automobile. Au picioare mai lungi decât
ale noastre, care aleargă încolo și-ncoace, până ajung la adresa exactă a sufletului de bărbat. Dintr-o singură privire, îți pot
spune dacă le iubești, îți pot spune cine ești și pot măsura fiecare strop de
ambrozie ce cade din sudoarea conștiinței tale. Uneori, li se face frică de
scări (mai ales atunci când sunt pe tocuri) dar pot trece cu ușurință și peste
asta. Au o metodă simplă: schimbă o
amintire cu un pas înainte. Și
chiar dacă uneori le revezi abia după mulți ani, ele pot fi mai puternice și mai agitate decât îți amintești. Îți dau acea convingere că a
meritat să aștepți atâta vreme, mai ales când se arată mai frumoase ca
niciodată. Gata să se desfacă ca un
mugure de floare, simetrice, dinspre umeri către coapsele goale. Descoperite în
cele mai fine locuri, acolo unde se
lasă pradă în mângâiere, unde se aud acorduri largi de violine. Locuri
desprinse dintr-o acoladă între
coastele căreia bărbații (fie ei îngeri
sau demoni) pot ajunge la marginea norilor sau la marginea prăpastiei. Femeile nu sunt o întâmplare. Nu. Ele știu că adevărurile nu stau în gura
oamenilor. La fel cum picăturile de ploaie nu se opresc niciodată la întâlnirea
cu streșinile caselor. Femeile știu când să folosească cuvinte blindate, deși nu se imaginează pe front niciodată. Nu sunt vulnerabile nici măcar dragostei, chiar
dacă uneori se mai trezesc cu câte un prăpădit de glonț jucăuș înfipt în aripa
lor dreaptă. Suspină o vreme, apoi zâmbesc șăgalnic fiindcă-și dau seama că e
doar o versiune mai amară a vieții. Pe care o poți schimba. Pe care o poți upgrada.
Pe un fum ce se scurge în ritm de bolero,
de parcă Maurice Ravel ar fi țintit
de la coada trăgaciului. Femeile știu
într-adevăr să zboare și cu o singură
aripă. Uneori pot fi încăpățânate, dar naive niciodată. De aceea eu mă mai
gândesc câteodată că femeile nu sunt
o întâmplare. Drept dovadă stă
inscripția de pe un Mărțișor desuet
pe care l-am cumpărat astăzi: L’amour
c’est moi! J’y suis, j’y reste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu