Am luat loc în sala de spectacol, undeva mai în spate,
ferit de emoția de a te privi prea
de îndeaproape. Mi se oprește respirația
de fiecare dată când te văd. Nu te mai recunosc, ești frumoasă și te transfigurezi atât de bine de la un personaj dramatic la altul. Ești încă
actrița mea de teatru preferată. În ochii
tăi încape un cer pe
de-a-ntregul, ai buzele din boabe de rodie și mâinile din caolin. Și grația unui dansator aflat nu pe o
scenă, ci pe o sârmă întinsă deasupra lumii.
Vin la fiecare spectacol al tău și m-am îndrăgostit
de tine aproape instantaneu. Nici nu prea am de ales. Umblă vorba despre tine
că la un moment dat ai reușit să învii
un tânăr deprimat cu un singur sărut,
câteva străzi mai încolo. Așa se explică de ce alura ta îmi amintește de amoreza
crețului cumsecade din Cidade de Deus. Sunetul vocii tale pare totuși atât de diferit.
Îmi dă o senzație electrică. Fiecare
mișcare a ta se resimte până în
scaunul meu confortabil. Memoria îmi
întinerește și-apoi îmi îmbătrânește în același timp. Liniile trupului tău se observă ușor, fiecare curbă îmi amintește de scenele obraznice de dragoste dintre Marlon Brando și Maria Schneider din Ultimul Tango la Paris. Îmi imaginez
că mă tragi atât de aproape de tine încât
până și timpul înțepenește ca o
locomotivă cu aburi într-o gară de sticlă. Și că mă atingi cu limba pe toată suprafața pielii, până
ce devin lichid în clocot. Sunt
sigur că ai zâmbi dacă ți-aș spune
că, la sfârșitul fiecărui spectacol în care joci pe scenă o parte din mine se reacomodează cu dificultate la
realitate. Nu știu dacă o să-ți vină să crezi, dar o bucată de vreme nu mai
știu nici să mă leg la șireturi,
nici să apăs butonul din lift, nici
să să stau pe loc dacă e roșu la
semafor. Abia într-un târziu de noapte mă așez în fața mașinii de scris, cuprins de toate misterele acestei lumi, care-și lasă greutatea pe umerii tăi mici, și care îți presară
cuvinte pe gât și pe sâni. Iar când scriu parcă alerg prin tine ca într-un oraș străin, unde reușesc să te găsesc în spatele fiecărei uși
pe care vreau să o deschid, ca să îți șoptesc și eu, la rândul meu, povestea unui bărbat cu o mie de chipuri înfășurate în pansamente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu