vineri, 2 august 2013

Îndemn decupat din muțenia estivală




iubito, hai să-ți cumpăr o limonadă
și să stăm jos pe asfalt, în mijlocul intersecției,
în locul în care se văd toate cele 4 semafoare,
iar de acolo să punem piedici plimbătorilor de panouri publicitare.
știi? am auzit că se poartă bretele elastice anul ăsta
care vibrează și țiuie în funcție de starea de spirit a fiecăruia,
am auzit că se pot face encefalograme la minut
care sunt din ce în ce mai ieftine.
azi am băut bere cu un poet nepublicat
ce avea oase de fluturi prin păr
dar cu toate acestea juca șah ca un mare campion
și-mi spunea că are un lift în șira spinării care îi urcă până în creier
care uneori se blochează între etaje și
greutatea lui îi tasează vertebrele
și că în restul timpului e bine.
mi-a dezvăluit că poți afla vremea după fuga în cerc a oamenilor
ori după mormăitul șamanilor etiopieni,
care generează tot felul de zgomote de parcă
ar fi un generator electric stricat.
iubito, cum ar fi să-ți reciți rugăciunile
având o matrioșka îndesată în trahee
iar apoi să numeri în gând toate păpușile alea mici, ca pe niște mătănii?
iubito, eu port în palmele mele țintele tale, dorința
spatelui tău arcuit, iar coastele mele se sparg
numai în silabele numelui tău.
te privesc, zâmbesc, și mă gândesc la toate acele cuvinte
pe care nu le-ai auzit încă,
și la oamenii normali care-și înfig creioane în gură
doar ca să-și exerseze
muțenia.




2 comentarii:

  1. Asta este ceea ce numesc eu o tornadă de emoții și detalii vizuale! Tu nu doar transmiți emoții puternice și extraordinar de intense, dar faptul că le asociezi cu imagini și îi dai cititorului libertatea de a-și imagina acțiunea după bunul plac, creezi simpatie și emani cititorului o puternică senzație de prietenie pe care nimeni, dar nimeni, nu ar vrea să o refuze!

    O seară minunată în continuare! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Secretul e să scrii cu drag și să te surprinzi pe tine, în primul rând. Așa că, dragă Zoe, mă bucur că explorezi lumile pe care le deschid cuvintele acestea, și că recunoști potecile de prietenie pe care vreau să le desenez de atâta timp aici.

    Ești minunată. Și asta e un fapt.

    O seară frumoasă și ție! :)

    RăspundețiȘtergere