miercuri, 7 august 2013

Vară peste un recif de corali crescuți în ceafă






// te răsfăț până pe la prânz, când palmele noastre
se umplu de limonadă //


somnul nostru e încă tânăr, născut din eprubete: ca un mango dulce
lăsat să facă crustă / cearșaful îți desface
corpul, doar așa – de probă, iar apoi suge nectar
din coapsele tale zaharisite. în ochii tăi de august găsesc
urmele ieșirii – un recif de corali crescut în ceafă
atât de aproape că pot să-l pipăi
și să îi placă / sau încă nu. mă simt de parcă am văzut cea mai frumoasă femeie
(un cap de zeiță, două picioare și nimic în plus care s-o facă
mai puțin fragedă sau mai greu de dorit)


sărutul tău îl iau direct din gură, nu din linguri


și lingurile îmi sună în urechile mele
ușor concave. sunt nopți care ne înfierbântă amândurora oasele iliace


// nopți în care nu ne putem opri din pipăieli
în care lingem acoperișul
pe partea lui de umbră și nu
ne ajunge nici de-o perfuzie //



 

6 comentarii:

  1. R + X stăteau într-un copac....... și s-au sărutaaaaaaat !!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Haha, :)) M-ai făcut să râd ca un copil, să roșesc puțin :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Păi, cam același impact l-a avut și postarea ta asupra mea :D

    RăspundețiȘtergere
  4. De câte ori transmit o stare cuiva, prin scris, mă simt de parcă m-aș da pe carusel într-un parc plin cu oameni fericiți. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred și eu că te simți așa, pentru că fiecare dintre noi, cititorii, primim o emoție, dar o prelucrăm diferit, ajungându-se astfel, la o multitudine de scenarii, imagini, poate chiar conversații cu imaginarul.

    Oamenii sunt niște creaturi extraordinare.

    RăspundețiȘtergere
  6. Oamenii sunt creaturi formidabile, într-adevăr.

    RăspundețiȘtergere