Abstinență

nu-ți pot rezista, recunosc,

dar m-am decis: data viitoare o să mă abțin.

o să mă abțin să nu strig, să nu rup ceva din mine,

să rezist acestei fericiri trecătoare, și plăcerii că te

voi ajunge și te voi atinge.

o să rămân impasibil când îți strâmbi gurița și

te alinți, când îți încrețești năsucul,

când mă privești lascivă și umedă cu

clinchet în privire,

o să mă abțin să nu urlu, dumnezeule, să nu strig, să nu-mi pierd

cunoștința, nimbul de om serios când

mă supui ocheadelor, dansului, piruetelor

 

când ne apropiem unul de altul într-o noapte pe

o bancă ninsă, când nu-i nimeni împrejur și ai putea să

te așezi, să mă ai între picioare și

să răzbat, să rămân în viață în urma

sărutului, fierbințelii, ritmului accelerat al

inimii, al sânilor tăi, pe care i-aș putea simți prin

piele când stau lipit, când sunt ajuns la tine, între

coapse, să mă gândesc în timp ce mă strecor sub bluza ta

la steinbeck, la zola, la leibniz și la

disertația despre arta combinării,

la acea monadă ce odată capturată mă va

ajuta să te subjug, să te fac dependentă sexual de

mine așa cum sunt eu față de tine

să fiu împărțit strategic între tine și altceva, să

supraviețuiesc valului de sânge care-mi inundă

creierul, dar mai ales să rezist atingerii pielii tale,

pătrunderii...