ce-i fericirea? nu-i
uneori un fel de iluzie?
închideți ochii, vă rog
și imaginați-vă preț de
câteva secunde
un copil afgan, ce se
uită la un televizor alb-negru
și visează tot fumul
din țigările de marijuana
care se ridică în aer
alunecând printre
cristalele unui candelabru
dintr-o vilă din Malibu
unde câțiva tineri
mexicani
întinși pe fotolii din
piele de lynx importată din Asia
fumează alene
și visează la curvele
din Marrakesh
din partea nouă a
orașului
spălate, parfumate
și pudrate peste urmele
de pojar
așteptând în baruri
și șoptind străinilor
“call me after 1 hour habibi”
și care visează la
ziua-n care vor veni din nou
traficanții de droguri
din Mexic
micii lideri de
carteluri
care le tratează
regește
chiar dacă le mai
plesnesc peste față din când în când
fumând trabucuri
printre degetele groase
cu ghiuluri de aur
visându-se traficanți
de arme
la granița de nord
cu costume și pălării
albe
având câte 100 de
milioane în cont
adică destui benjamini
franklini ca să îngroape
cât într-o mie de vieți
toate curvele în râuri
de tequila
de la Guadalajara până
la Nuevo Casas Grandes
și care se visează
ucigași perfecți
asasini cu sânge rece
soldați universali ai
apocalipsei
care pornește din
mintea unui copil subnutrit din Afghanistan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu