miercuri, 12 februarie 2014

O consemnare mâzgălită pe ciornă



Rog să se consemneze faptul că într-o zi o să fac o călătorie fantastică în trupul tău. Voi începe prin a intra în mintea ta, deoarece acolo, cred, de fapt, că își are originea toată emulsia de fericire pe care mi-o stârnești. Voi începe cu o idee și o celulă și, pe măsură ce cresc, te voi cunoaște cum mă cunosc pe mine când mă îmbăt și totul e atât de clar, când totul pare fără dubii, și cu transparența unei sfere plimbându-se pe interiorul altei sfere. Nu râde, o să vezi că o să fie mișto. Voi străbate trupul tău și voi afla de ce ți-am fost străin până acum, și de ce ne-a fost dat să ne întâlnim abia acum. Îți voi citi amintirile și voi descoperi cum a fost când ai făcut dragoste cu alți bărbați. Știu, s-ar putea să mă doară la fel ca pe tine când o să rămâi singură, numai cu mine.
 
Voi cutreiera toate extremitățile tale până ce o să te prind răvășită cum ești în diminețile cu pielea albă de ani lumină de vise. O să fumez în sângele tău după ce adormi și nu mai suporți fumul. Tu vei zâmbi mai mult și mai des, și tot ce ne-a separat până acum ne va ține împreună ca pe unicul copil supraviețuitor al accidentului cu oasele încă sub piele, împreună.
 
Cel mai frumos va fi când pleoapele mele vor trece pe sub pleoapele tale și mângâierea lor ne va decapita țestele până ce acestea se vor prăvăli în interior ca ultimul gând al Mariei-Antoinette sub mâna sigură a lui Charles Henri-Sanson.
 
Abia atunci vom uita amândoi de timiditate, și ne vom arunca unul în trupul celuilalt, ca în momentul crimei. O să sfârșim împreună ca într-o scenă carnală ce transcede orice dramă a întâmplării. Vom fi ca două maimuțe neînțelese de ceilalți, așezate la aceeași masă cu țestele decalotate, cu linguri înfipte în inimă, hrănind curiozitatea oricărui cuplu de îndrăgostiți. Ne vom iubi maimuțărindu-ne și ne vom maimuțări iubindu-ne, știind că nu există nimic mai evaziv decât adevărul care nu ucide. Știi tu, ca în sângele lui Jim Morisson în momentul overdose. Doar că noi doi nu vom fi atât de pierduți chiar dacă singura posibilitate de a fi cu tine ar fi să șterg genetic toate dovezile existenței noastre, caz în care sunt șanse reale ca ceilalți să ne arunce pe amândoi în aceeași groapă comună, neștiind că pentru noi doi asta e de fapt cea mai clară dovadă a bogăției.




 

3 comentarii:

  1. Simt izul indomptabil al unei poezii care uneşte...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am avut un șir de gânduri neîmblânzite scrise dintr-un sentiment de obnubilație pe care abia arareori reușesc să mi-l explic...

      Ștergere
  2. E mai mult mister. Explicaţia risipeşte din farmec...

    RăspundețiȘtergere