vineri, 27 iunie 2014

Un timp, un anotimp, o viață-ntreagă.





Tu faci parte din tribul femeilor pe care le-am căutat toată viața. Știu asta fiindcă prima bucurie pe ziua de azi și prima bucurie în fiecare zi ești tu – numai tu, doza perfectă de bucurie a zilelor și nopților mele sub soare, sub stele, sub lună. Se bucură ziua și se bucură noaptea și chiar și roua de pe trandafiri se bucură și pământul pe care calci se bucură când vii spre mine, când zâmbești, când râzi, când te deschizi cum se deschide trandafirul sub razele de soare, când te închizi în mine, în inima mea, cu tot cu stele, cu cerul tot, cu lumea toată. Așa că-ți cer numai atât: mai lasă-mă să te privesc o clipă, mai lasă-mă să te privesc un ceas, să te privesc cum nu te-a privit nimeni până acum mai lasă-mă o zi, mai lasă-mă să văd cum faci risipă de frumusețe, mai lasă-mă o săptămână să ghicesc de ce doar ochii tăi își schimbă culoarea, de ce doar ochii tăi nu-mbătrânesc. Și dacă tot mă lași o săptămână, mai lasă-mă o lună, mai lasă-mă un an, un deceniu, un veac, un mileniu fiindcă tu știi prea bine că privitul nu costă niciun ban și-atunci o să te am o veșnicie în privire și-o să-mi fi în suflet veșnicul balsam care întreține bărbatul, energia ce îl aprinde, cuprinde și întinde până spre cele mai mari idealuri. Mai lasă-mă să te gândesc și în gândire să-mi stai în fiecare dimineață cu frunza verde-n față, cum stăteai odinioară printre frunze prin grădini prin rai, când vara ți se așeza pe buze, când știai că pentru mine tu ești eva evelor, când bănuiai cu o viață înainte că la vederea ta îți voi cere inevitabil să mă mai lași în tine un timp, un anotimp, o viață-ntreagă.










 
 

5 comentarii:

  1. Prin texte de acest gen reușești să-mi insufli un sentiment de reverie. Nu pot să nu visez la cum aș primi o astfel de declarație din partea unui EL (da, zâmbesc gândindu-mă la asta). Primul meu gând a fost să-ți răpund într-un mod mai artistic, mai din perspectiva acelei domnișoare, însă am preferat să păstrez neatinsă frumusețea textului tău.
    Privitul nu costa bani, însă poate ține locul cuvintelor. Numai uitându-te în ochii persoanei îi poți spune că o iubești, că o adori... că înseamnă totul pentru tine :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E minunat ce îmi scrii. Parcă vezi prin mine. Mă sperie dar îmi și place, simultan, asta. Cine vede dincolo de ceea ce încearcă să exprime scrisul meu, mă cucerește pentru totdeauna. Tu ai darul ăsta.

      Ștergere
  2. (Se pare că Blogspot are ceva cu mine de nu mi-a publicat comentariul anterior)
    Mă bucur să aflu că ceea ce îți scriu e minunat, deși eu nu consider că e ceva special în ceea ce scriu.
    Văd prin tine atâta cât mă lași tu să văd, deși eu sunt o fire curioasă și îmi place (de multe ori) să depășesc o barieră imaginară și să aflu mai multe lucruri despre o anumită persoană. Prin textele tale pot observa doar ceea ce vrei să fie observat: tandrețe, iubire, fericire... dorința de a-l proiecta pe cititor în lumea ta magică :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Locul acesta l-am imaginat încă de la început ca pe un loc de evadare din cenușiul cotidian, ca pe o minusculă casă a cuvintelor în care oamenii, ocazional, măcar, să vibreze, să rezoneze și să schimbe idei. Cine are ochi, vede, așadar, multe. Iar dacă nu vede tot sau tot ce și-ar dori să vadă, eu sunt la intervale regulate aici, să răspund, să satisfac, măcar parțial, curiozități. Așa că, dacă ai întrebări pertinente, cu miez, care să mă provoace și care să-ți domolească curiozitatea, Zappy, eu sunt aici. Mereu aici.

      Ștergere
    2. Ți-ai imaginat un loc frumos și, consider eu, ai reușit să faci ceea ce ți-ai propus.
      Acum am o singură curiozitate. Nu ți-am citit toate textele de pe blog, dar alea pe care le-am citit aveau în centrul lor ideea unei femei. Ce consideri că e atât de special la femei încât să le dedici atâtea texte? Ce te determină sau ce te inspiră să le dedici atâtea rânduri pline de tandrețe?
      Mihaela :)

      Ștergere