sâmbătă, 7 iunie 2014

De ce plânge o femeie?



Îmi vine să plâng, dar, dacă aș plânge, nu ar veni nimeni să mă salveze, spune, la un moment dat, atât de mișcător, Haruki Murakami, în Kafka pe malul mării. Mi-a venit în minte ieri replica asta, când am văzut o fată frumoasă care plângea pe o bancă după ce se certase violent cu un băiat, ce părea a fi, din câte mi-am putut da eu seama, iubitul ei. Rămasă acolo, înlemnită, pur și simplu, și plângând de undeva din interior, cu toată neputința ei, m-a impresionat atât de tare că întreg plânsul ei, eliberator, dureros, mi-a rămas efectiv întipărit în minte, și m-a bântuit ore întregi, conducându-mă la vechea întrebare căreia nu i-am găsit niciodată un răspuns echivoc, definitiv: De ce plânge o femeie?
 
O femeie plânge îndurerată, mi-am spus, plânge de emoție, uneori, de bucurie, desigur, frecvent de dor, mai plânge și de tristețe, de fericire, de singurătate, din milostenie, umanitate, sau poate dintr-o neînțeleasă necesitate...
 
Totuși, când privesc o făptură feminină plângând, mi se pare, în primul și în primul rând, că plânge adesea din pricina structurii ei interioare prea fragile. Nu găsesc nimic fals în acest plâns necesar și eliberator, false pot fi doar interpretările lui de către cei care nu această infirmitate, acest așa-zis neajuns. Am observat că, spre deosebire de bărbați, femeilor li se umezesc ochii mult mai ușor, că e suficient uneori să vadă un copil, o pereche de îndrăgostiți, un gest tandru, o scenă de film, să asculte o melodie sensibilă sau să privească un cuplu octogenar ținându-se de mână pentru a plânge. Poate pentru că ele visează prea mult, poate pentru că tind mai mult decât noi spre bunătate, sau poate pentru că au o capacitate uriașă de empatie.
 
Mă gândesc că o femeie poate plânge în timp ce străbate mile întregi de autostradă, că stă la volan și plânge. Că nu i se oprește privirea nici pe radio, nici pe indicatorul de viteză și nici pe deodorantul de mașină aproape terminat, în timp ce își poartă greutatea din piept ca pe bunul ei cel mai de preț. Ea e plămădită pentru dragoste și suferință, și nu neaparat să fie șofer, patron sau director de marketing,  și că, în tot ce face, reacționează ca o femeie, cu efortul acela asumat de a fi bărbat(ă). Ea ține pasul, se întrece pe sine și pe alții, deși uneori ar vrea doar să-i atragă lui, celui iubit, atenția și să-i arate că e demnă de luat în seamă. Că e specială. Pentru că e specială. Ea vrea să fie iubită, înțeleasă, să iubească, să se piardă între butoni și nasturi. Iar după tot acest demers, uneori consideră că e suficientă toată dăruirea ei pentru a fi încoronată în ochii celui iubit, numai că, deseori, el înțelege greșit, superficial. Nu a urmărit niciodată o pasăre care își construiește cuibul, nici o furnică care își înalță mușuroiul, și poate de aceea el nu înțelege cum o ființă cu o constituție mai fragilă decât a sa poate duce greutatea mai multor vieți pe umeri. El se plictisește ușor, o vrea mai bravă și mai sexy și mai deșteaptă. Ea plânge... le-a îndeplinit pe toate acestea, dar nu e suficient. Plânge fără să mai înțeleagă și doar plânsul este cel care o eliberează, care o spală de indiferența sentimentului celuilalt.
 
Plânge la un film de Polanski, dar și la unul de Robert Mulligan sau la unul de Jean-Pierre Jeunet. La primul plânge din umanitate și de bucurie, după ce a descoperit că lumea din capul ei nu e rușinoasă, de nepovestit, că o pot trăi și alții, chiar dacă e film, și că cineva tot a gândit-o în mintea sa. Plânge pentru că șocul și durerea sunt reale, nu doar pe ecran. Cumva, lacrima ei este de fiecare dată lumânarea ce lipsește. Asemenea unui copil, ea nu își poate explica totul, și mereu i se răspunde în doi peri: lasă, e doar un film”. Ea lasă, se șterge la ochi, dar la următorul film procedează la fel. La al doilea, plânge de bucurie, ori din entuziasm. E strălucirea din interior care orbește privirea pe dinafară. Plânsul ei este, în acest caz, omagiul ei adus creației imaginative, exuberanței sufletești care poate exista în cele mai neașteptate locuri.
 
Plânge sub o palmă, iar durerea nu este neaparat fizică, ci una a neputinței de a reacționa după așteptările unei societăți alienate, unei societăți emancipate” în care femeia are aceleași, dar ceva mai puține, drepturi cu bărbatul, în care e la modă să vorbești despre violența domestică și hărțuirea sexuală, dar să o practici cu succes în familie, fără să fie vorba despre persoanele de față, iar dacă totuși se întâmplă, femeia să-și asume partea ei de vină.
 
Plânge când e peste măsură de fericită. Când e efectiv copleșită de emoție. Fără lacrimile ei, poate că gesturile și întâmplările ar exista doar formal, neprovocând reacția în lanț a sensibilității care susține încă, miraculos, universul. Uneori, îmi pare că e de nevoie de femeile care plâng așa cum e nevoie de mamele care nasc. Azi, mă tot gândesc la frumoasa fată pe care am văzut-o ieri plângând. Nu mi-o pot scoate din minte. Și mă mai gândesc cum clona unei lacrimi ar fi devastatoare pentru umanitate. Mă gândesc cum plânsul femeii reînnoiește și consumă pe de-a-ntregul emoția, fără de care ne-am scufunda cu toții într-un ocean de gesturi fără rost. Mă gândesc cum puțină apă și puțină sare, programate să curgă împreună atunci când e necesar din ochii femeii, ne înmoaie și salvează la timp sufletul, și poate întreg conținutul neglijat. Pentru ca, nu-i așa, noi bărbații să nu plângem fără motiv. Și, mai ales, să nu plângem când avem motive.






 

7 comentarii:

  1. Foarte frumos ai expus sursele declanșatoare de lacrimi și pompele ce alimintează acest izvor lăuntric. Eu cred că adesea plânsul este eliberator, spală frustrări și supărări sau udă zâmbete însetate. Însă uneori forța lui e prea mare și odată ce se revarsă peste chip și peste suflet, este greu să oprești șirul lacrimilor. Nu știu cât de indicat este să ne exteriorizăm, dar poate e mai bine ca lacrimile să se reverse o oră pe chip, decât zile întregi într-o oază internă, ascunsă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Plânsul poate fi, într-adevăr, un motor catarsis eliberator, dar și o inversă a unui râs neputincios, după principiul: râd atât de tare ca să nu se vadă că-mi vine să plâng, de fapt.

      Ștergere
  2. Femeia plange din neputinta de mult prea multe ori, din regrete si vise ruinate, din prea multe ganduri care simt nevoia sa se reverse cumva. Plange pentru ca nu reuseste sa gaseasca cale de rezolvare a frustarilor ei, sau pentru ca a gasit-o dar ii este teama, plange pentru ca are prea multe pe suflet si multi o aud dar nu vor sa o asculte. Plange din inima si suflet, cu sughituri si tresariri si parca-ti zguduie si tie toata fiinta cand o vezi. Si e ciudat,caci daca incerci sa o iei in brate va plange si mai tare si cu greu se va mai opri. Plange caci planurile i s-au ruinat, ca nu va sti ce se va intampla maine in viata ei si ca totul pare in zadar, toata munca ei si toata speranta si iubirea care le-a pus pana acum. Si in final plange pentru ca nu plange barbatul - si cineva trebuie sa o faca, atunci cand loc de cuvinte nu mai este...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cri, ador completările de felul ăsta, tot ce-mi scapă micro-analizei ludice transpuse în cuvinte, ele nuanțează poate cel mai bine de ce atunci când ne întrebăm despre una, despre alta, în cazul femeii, nici o discuție nu rămâne definitiv închisă și de ce bărbații nu mizează totul pe asemean delicate dileme, cum procedează, atât de grijulie, femeia.

      Ștergere
  3. Mai rar un BĂRBAT (am pus caps lock pentru că mi se pare că eşti unul din puţinii care merită acest nume) care să înţeleagă femeia în acest mod!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nici nu cred că am înțeles-o, de fapt, Diana. Nici nu mi-aș dori asta, s-ar pierde tot farmecul, toată vraja, toată căutarea de înțelegere. Am încercat, să fac un joc literar de rol, să mă transpun, fictiv, în pielea ei. Și a ieșit asta. Mă înclin și-ți mulțumesc pentru frumoasele cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer, nici noi nu prea ne intelegem uneori... dar ce ai scris aici acopera aproape in totalitate paleta noastra de motive pentru care plangem :D

      Ștergere