҉
de curând – propriile sentimente
m-au trezit în mijlocul nopții...
m-am gândit atunci că, iată –
cu toții luăm undeva în noi înșine
acele frumoase zile de neuitat,
acele good old days,
cum le spun
actorii în secvențele din filme,
pe care le îngropăm cu grijă,
ca pe o comoară, în sufletul nostru,
și la care ne întoarcem numai noaptea,
numai în cele mai intense vise,
poate exact așa cum pisicile se întorc
să toarcă numai în fotoliul favorit.
știu – mi s-ar putea reproșa cu ușurință
că nu pentru toate visurile se construiesc ascensoare
că scrisul nu oglindește cu precizie visul,
și că scrisul e doar o formă social acceptată
a schizofreniei, dar eu știu că visele mele
sunt veritabile liante așezate între viață și moarte.
vezi tu, se spune că viața a luat cândva
moartea la bani mărunți, întrebând-o așa:
de ce pe mine mă iubesc oamenii
iar pe tine nu?
iar moartea i-ar fi răspuns pe moment astfel:
poate pentru că tu ești o
minciună frumoasă,
în timp ce eu nu sunt decât un
adevăr dureros.
Cum ar fi dacă am construi, fiecare în parte, ascensoare pentru visurile noastre? Nu doar pentru visuri, ba chiar şi pentru tăcere, pentru singurătate, pentru nopţile versurilor, pentru inspiraţie...
RăspundețiȘtergereJasmine, eu cred că pe undeva anume există ascensoare pentru visurile noastre, numai că arareori le vedem, numai că arareori avem voința de a ne urca în ele, numai că arareri avem curajul de a intra în ele. La fel, am certitudinea că există ascensoare pentru tăcerile noastre, pentru singurătăți, pentru redescoperiri, pentru nopți de inspirație, de pasiune sau dragoste. Cumva, doar noi înșine suntem inginerii sau tâmplarii proprilor ascensoare construite pentru sens și totuși, uneori, ne sperie ceea ce am construit, ne sperie frumusețea reală, poate tocmai pentru că ea nu e o constantă în această lume atacată des de artificial, monstruozitate și grobian.
ȘtergereÎmi place maniera abordată de tine. Îţi dau întru totul dreptate.
RăspundețiȘtergereJasmine - uneori mi-ar place să nu am dreptate, și bravura ca fiecare să urce în ascensorul propice să fie mult mai frecventă.
ȘtergereEi bine, mie îmi place să îţi dau dreptate :) da, aşa este, ar trebui să ne urcăm în propriul ascensor, nu să aşteptăm ascensorul altora...
RăspundețiȘtergerePăi nu? Oricum, sunt adorabile observațiile tale. Îmi duc scenariile către alte orizonturi, nevăzute, câteodată.
ȘtergereMă bucur să pot face asta, deoarece şi tu faci exact la fel. Sunt realmente fericită să întâlnesc opiniile tale, să reflectez la ceea ce scrii... Iar elementul surprinzător îl reprezintă "schimbul" acesta necondiţionat.
ȘtergereÎmi place "schimbul" ăsta care care aduce permanent surprize și direcții conversative de substanță între noi doi. E ceva ce nu întâlnești foarte des și ceva care-mi produce (cel puțin mie) un soi de plăcere livrescă și mai ales spirituală.
Ștergere