joi, 6 septembrie 2012

Un fluture miop



Te încolăceai lângă mine pe canapea și-mi spuneai cât de mult te-a impresionat povestea lui Nash din A Beautiful Mind. Pielea ta, proaspăt spălată, era pentru mine o degustare a simțurilor sălbatice proaspăt desprinse din intimitatea vreunui cuplu de jaguari. Mi-am împotmolit de atâtea ori vârfurile degetelor printre locurile tale adânci dintre coaste, că a trebuit să le acopăr stângaci cu săruturi, așa cum se umpleau demult șanțuri cu apă pentru a apăra vechile fortărețe. Doar așa am reușit să îmi țin mâinile acasă, și m-am furișat în spatele tău pentru un atac surpriză, dar n-am găsit nici o fisură în fața frumuseții exprimate de omoplații tăi lucioși. De-abia ne descopeream unul pe celălalt, iar în prima noapte de dragoste mi se părea că avem amândoi o singură coloană vertebrală, care abia se ivește pe sub piele ca un început de munți, sau ca în primele zile ale orogenezei scoarței terestre.

Limba ta mi se părea a fi dintr-un aluat ideal. Din care parfumierii ar putea subtiliza arome dintre cele mai rafinate. Nu te puteam stăpâni, erai energică și năvalnică ca o fecioară îndrăgostită. Din gene îți decupam etilul poeziei extras cu trompele fine ale simțurilor masculine. Mi-ai dat nopți de trufanda și de festin voluptos. Ne pictam unul altuia pe coapse – peisaje de toamnă. Ai scurs în mine un fior chihlimbariu, leneș și narcotizant al eros-ului, un fel de principiu magic ce leagă elemente opuse. Gustul tău îmi părea atunci că e o pastă poetică de nuanță caldă, ce bate fie spre roșul aprins al dulcețurilor de casă, fie spre galbenul de gălbenuș, mergând până la idealul vinculum vinculorum, adică legătura legăturilor, cum numeau renascentiștii eros-ul.

Ți-am și spus de altfel cândva că voi scrie despre lucrurile ăstea, că nu vroiam să le pierd. Coapsele goale încă îți erau descoperite de cearșafuri în noaptea aceea când m-am pus să scriu despre toate acestea. Mă priveai cum atac însetat tastele laptop-ului, ispitit într-una de moliciunea și de consistența ta pufoasă, de curbele tale ca de pluș, parcă proveneai dintr-o lume plină de senzualitate latentă, suculentă, care irumpe treptat din fructele zemoase. Dimineața îmi desfăceai mandarine, parcă aveam fantezia răcoririi prin îmbăiere, tu îmi explicai că de fapt coaja și membrana unui fruct reprezintă și ele un alt fel de corset al miezurilor aromate, care se înlătură asemeni unui sutien sau unui jartier. Pufneam apoi în râs amândoi.

După povestea asta de dragoste consumată destul de repede între noi, am înțeles că timiditatea este un colet parfumat, satinat, în care se concentrează tot erotismul trupului de femeie. Încă mai am, atunci când mă mai gândesc uneori la tine, reveria fundei tale violet, a acelui nod eliberator, a agrafei tale negre care îți strângea părul când intrai în spatele meu la duș, a nasturilor rupți din nerăbdarea de a ne vedea goi cât mai repede. Mi-ai rămas la inimă, mai ales că n-am regăsit de atunci atâta poftă și sălbăticie ca în ochii tăi arzători, cu tine totul era seducție și dorință condensată, și da, încă mai caut acel parfum de crin și conversațiile noastre tainice, pe care numai prefacerea limbajului o poate descătușa suav. M-ai făcut, abia atunci când ai plecat, să admit existența ritualurilor sublimate ale atracției universale și finețea feminină a unei amfore, pe care nu mi-o mai poate lua nimeni, oricât ar încerca, din amintiri. Poate așa se explică de ce nu mai văd ceea ce mi-ai dăruit tu atunci, și astăzi, la la alte femei. De parcă aș fi vreun fluture miop.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu