marți, 4 septembrie 2012

Funny looking angels




Da, septembrie a rămas doar o nostalgie stinsă în mine, trasă prin inel. Tu – ai rămas partea aceea care m-a părăsit. Câteodată și o alta, care a rămas. Exact la fel cum rămâne tavanul camerei tot deasupra, indiferent ce colț alegi. Da, acum eu sunt cel care privește tavanul în timp ce se cară, și știu că asta nu contează. Când am citit în ochii tăi că o să pleci de tot de data asta, m-am pus în pielea unui puști din primul rând care-l aude nedumerit pe John Lennon spunând: Beatles Must Stop. Mă ridic în picioare, mă uit pe fereastră, de acolo privesc orașul. După un timp, totul începe să aibă sens, în timp ce la radio rulează aceeași melodie tâmpită, ori poate că nu sunt eu în apele mele, încât dau volumul mai tare. Să se audă. Ca pe vremea când credeam că doar așa pot opri toată neliniștea în care mă învârteam după ce ai plecat de tot. Îndur fiecare cuvânt al melodiei, clar e un hit, sau dacă nu, va deveni în curând.

Paradoxal, e ciudat cum unele lucruri din viața noastră sunt bune, iar altele sunt doar muzică. Altfel nu-mi explic de ce oamenii fredonează mai mereu, crezând că se vor descurca, deși asta se întâmplă destul de rar... Pentru mintea mea, nimic nu mai e la fel. Vreau să mă pierd printre restul anonimilor din jurul meu, din generația mea ori din alte generații, printre cei pentru care nu mai există iad, haine ieftine sau scumpe, nu există curve, sau medicamente care să-i vindece de boli. Pentru ei există doar ziua prezentă, iar atunci când se trezesc există doar o tipă care trântește ușa încălțată în perechea de pantofi preferată. Și pentru că nu se pot decide repede, o adoră, rezistând un timp în picioare.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu