Cursul ciudat al lucrurilor

 

Bănuiesc că așa funcționează viața. Că ăsta e cursul ciudat al lucrurilor. Tragi prima sorbitură de coniac și simți un gust plăcut sau un gust rău, poate chiar dezgustător. Depinde de gustul fiecăruia. În orice caz, simți cum îți arde gâtul pe interior. Dar întotdeauna gustul ăsta dispare după puțin timp. Mai iei o înghițitură, poate chiar mai desfaci o altă sticlă. Te obișnuiești cu gustul ei. Mai devreme sau mai târziu realizezi că nu mai are nici un gust, de fapt. Vezi tu, așa e viața. Îți cumperi o haină nouă, și ești super încântat de achiziția ta. Sau o pereche nouă de pantofi. Ești numai un zâmbet, pe moment. Dar câteva luni mai târziu, haina care te-a bucurat într-atât de mult va sta pe undeva uitată în fundul șifonierului. Pantofii noi și frumoși la fel. Gândește-te la momentul când îți cumperi un telefon nou. Îl aperi la început cu prețul vieții tale, îl folosești cu atenție, cu grijă și migală, sau cu un soi de mândrie bizară și inexplicabilă, de parcă ți-ai fi achiziționat un instrument care-ți alungește și prelungește în mod fericit existența. Apoi vine ziua în care îl vei arunca, fără să acorzi vreo importanță majoră acestui lucru. Vei ridica din umeri, spunând că e deja un instrument depășit. Gândindu-mă la toate acestea, bănuiesc că așa se derulează viața, de fapt. Și că rețeta asta acoperă toată existența noastră. El sau ea îți spune toată ziua te iubesc, te iubesc, te iubesc, iar după un timp toate acestea nu mai înseamnă nimic. E același lucru cu a bea un pahar de vodcă sau cu momentul în care guști din apă.