marți, 25 iunie 2013

Words to live by




Ni se dă fiecăruia, la naștere, nu mă întrebați de unde, că nu știu nici eu exact, puțină nebunie. O nebunie pe care eu o văd ca pe un soi de supliment ce ne condimentează viața mai târziu, și care ne deschide ochii către artă, către emoție, către experiment și către neconvențional. Dar, pe măsură ce creștem, suntem învățați că nebunia asta reprezintă ceva greșit, ori că trebuie să ne conformăm și să ne ascundem după aceleași șabloane ca toți ceilalți. Să admitem, altfel spus, fără nici un fel de zvâcnire, ca o ploaie acidă venită din exterior să ucidă, pentru un timp, florile din sufletul nostru. Observ că, la un moment dat, unii își pierd pe undeva pe drum nebunia asta (daimonul propriu ori geniul ăsta creativ), dar și că, în schimb, alții nu și-o pierd, poate din aceleași rațiuni cu cei din prima categorie, nu știu exact. Vezi tu, e esențial să nu ți-o pierzi. Ci să o cultivi și să o fructifici construind ceva. Pentru că nebunia asta creativă scoate, până la urmă, surprinzătorul din tine. Și îți arată o parte din potențial și din valoare. Plus că le arată mai apoi celor din jur că mintea ta vede lumea din jur în propriul ei fel, unic și neașteptat. Le arată celor din jur că e mai bine să-ți cultivi propria grădină și să-ți decorezi singur sufletul în loc să aștepți pe cineva care să apară din neant și să-ți aducă flori. Uite, în cazul meu ultima nebunie serioasă e scrisul (care aș vrea să-mi rămână o nebunie permanentă), și cred că se întâmplă să fie așa deoarece, de o vreme încoace, mintea mea se tot străduiește să-mi arate care sunt cuvintele pentru care merită să trăiești. Words to live by, cum spun alții. De aceea, știu că uneori trebuie să fiu foarte ofensiv cu realitatea. Drept urmare, stiloul meu devine o nemaipomenită armă albă: el are și ascuțișul baionetei la capătul peniței sale, dar și forța de propulsare a jetului, precum tunul de apă pus pe demonstranți în piețe publice sau pe deținuții care trebuie oarecum dezinfectați. Tunul spală, adică într-adevăr curăță, dar stiloul meu pătează, și, în același timp, vă pro-scrie în nebunia lui de nu vă vedeți.




8 comentarii:

  1. Consider ca ai dreptate in prima parte, legat de nebunia cu care ne nastem toti. Nu de putine ori ne impunem singuri sa nu depasim limitele pentru a nu parea prea diferiti si - implicit - a fi vazuti cu ochi rai de catre ceilalti. Mi-ai dat o idee, pentru ca eu nu am abordat niciodata aceasta tema.
    Cat despre scris ca nebunie... este o nebunie pentru necunoscatori, poate. Si imi pare bine ca indrepti armele impotriva realitatii si a celor care se complac in ea, cu cat suntem mai multi, cu atat mai bine. Stiu ca nu vom schimba prea multe, dar e buna si cate o pagina la timpul ei :)

    RăspundețiȘtergere
  2. eu cred că marii, frumoşii nebuni ai lumii au fost cei care au dat piramidele, oracolele, templele construite cumva împotriva logicii şi uneltelor vremii.
    îţi aminteşti? galilei a fost ars pe rug pentru că susţinea că pământul se roteşte.
    oare câţi din cei care au scris, a rămânere, nu au fost consideraţi puţin nebuni?
    am să îţi scriu pe o scoică... şi tu ai să râzi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici eu nu reușeam acum să o spun mai bine, Tibi. Îmi place cum le spui. Pentru seara asta, mi-am propus să mă delectez puțin printre blogurile tale.

    Te salut,

    Robert

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Robert! Am incercat si eu. Sa ai o seara frumoasa! :)

      Ștergere
  4. Îmi amintesc, și-mi plânge ochiul stâng numai la gândul că cei care au inovat, la vremea lor, prin cuvinte și nu numai, au fost blamații de prim rang. Sunt un nebun inofensiv, care nu mai poate citi nimic altceva în afară de cuvintele tale scrise pe o scoică. :P :)

    celălalt ochi începe să râdă.
    vezi?

    RăspundețiȘtergere
  5. văd. :) am să-ţi desenezi flori pe el.

    RăspundețiȘtergere
  6. Desenează-mi atunci cu dorul unei femei ce și-a trimis bărbatul pe mare. :P :)

    RăspundețiȘtergere