spune-mi, îți mai
amintești orășelul acela de munte decorat cu porți săsești și împânzit de
turiști? mă țineai de mână, să-mi arăți pelerini peste tot. zâmbesc. parcă revăd
fecioarele ce-aveau jartiere de pluș legate cu funde nostalgice. chicoteau seara
și pajiști scoteau la suprafață, de undeva din propriul corsaj, nu știu exact
de unde. iar seara către amurg ieșeau la plimbare. iar noi le imitam acest straniu
obicei.
și călătoream câteodată
pe cele mai cochete și murdare motociclete care se găseau de închiriat.
între noi doi, un
fluture miop ne împărțea drumul în două, privind fericit înainte.
eu, eram pe-atunci
companionul tău vesel și cuminte, care-ți vărsa la fiecare popas lapte dulce și
rece în ceașcă.
după care, într-o seară
ca asta (caută adânc în memorie!)
ne-am dezbrăcat,
neștiind nici unul din noi întâmplarea asta ce înseamnă de fapt, și, am
renunțat la cuvinte, dar și la emoțiile tale pudice, am renunțat la orice fel
de glorie, până ce ne-am pictat unul altuia, tremurând, pe coapsele calde,
vechi peisaje de vară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu