până să te întâlnesc pe tine
mă agățasem strașnic
de întâmplări petrecute demult
când abuream dimineți din ceașca de cafea
cu redori amărui, sfâșiate mărunt
și împietrisem în mine surâsuri fără valențe
și mă lăsam chemat strident
peste buza ferestrei, în grădină
până la verdele de iarbă
până la mugurii tulipelor din spate
de unde nostalgii palide se revărsau
alunecând cumva prelung prin mine
și pe atunci mă defineam în mirări de roșu
de roșu ochios, de roșu căscat
ce se lăsa dus, în voia mea
până ce mă sticleam crud
în nenumărate arcuiri statice
ce electrizau în mine un ceva strâns
erau zile în care nimic nu mai era sigur
în care mă bucuram de dezordinea
de după petreceri
de ultimul scaun găsit în autobuz
mă bucuram perfid
de oboseala fiecărei zile zornăite-n mine
pentru că asta însemna că aveam o casă
că aveam o slujbă
pentru că asta însemna pentru toți că trăiesc
până să te întâlnesc pe tine
o nostalgie poroasă se înmănunchea în surdină
și mă tăiam în așchiile unei respirații neterminate
și mă frângeam de atingeri rugoase
împreunând mereu fericiri plate
devenisem un monstru de piatră
cu gesturi ciobite, cu lacrimi stâncoase
eram mut de războiul ce se anunța în lume
eram mut de pierderi
de reclamele cu telefoane mobile
eram mut de fericiri aparent debordante
de artificii zâmbite
în comoția visului ce mă cuprinse
și tăceam tardiv
trezind în mine
neliniști neîntâmplate
până să te întâlnesc pe tine
agonizam cumplit în această rocadă
și obișnuiam să mă aplec amplificând inevitabil în mine
un anume fel de dor
un dor al cărui nume mereu îmi scăpase
și care era de fapt
dorul
de a te găsi pe tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu