Impresii pentru autopsia sau endoscopia unui scriitor

***

era o vreme când credeam că scriitorii-s niște frigidere

cu sentimentele puse bine la înghețat, cărora atunci

când le vine cheful să ne uimească și să ne șocheze

le scot de pe raft, și le vâră tendențios în apă caldă

și imediat după decongelare

scriitura dă din picioare, respiră, și vorbește

 

sau mi-i imaginam ca pe niște pelegrini, călători

cu notesul și cu unealta de scris veșnic la îndemână

colindând boem meleaguri foarte îndepărtate

luând de peste tot orice apucau

linia unui deal, foșnetul unui pom, culoarea vântului

dulceața piersicii cu obraz de fată

fularele lor îmbibate în brume și ceață

țoalele, și pălăriile colbăite de praful depărtărilor

culegând sensuri, nume de țărmuri, ostroave, munți și văi

dar abia mult mai târziu am realizat că scriitorii-s niște

șarlatani mincinoși și prefăcuți

care mimează că-i doare și tu, fraierul de cititor

simți până-n adâncul firii dureri pe care ei nu le simt

deși pretind în fiecare literă că-i încearcă

de fapt ca roata unei mori de apă se învârte viața scriitorilor

iar paletele sunt volumele, râșnetul vorbelor de piatră,

mălaiul și făina – aplauzele, autografele, curgând pe-un jgheab

uneori le pică și câte-o duduie darnică și cu nuri perfecți

numai că atunci când apa seacă scriitorul se retrage în matcă

dispare, se stinge, uneori moare fără să mintă

și de aceea de multe ori mă întreb dacă a făcut cineva

vreodată

autopsia sau mai bine spus endoscopia scriitorului

cu mult timp înainte de a muri