sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Impresii pentru autopsia sau endoscopia unui scriitor




***
era o vreme când credeam că scriitorii-s niște frigidere
cu sentimentele puse bine la înghețat, cărora atunci
când le vine cheful să ne uimească și să ne șocheze
le scot de pe raft, și le vâră tendențios în apă caldă
și imediat după decongelare
scriitura dă din picioare, respiră, și vorbește
 


sau mi-i imaginam ca pe niște pelegrini, călători
cu notesul și cu unealta de scris veșnic la îndemână
colindând boem meleaguri foarte îndepărtate
luând de peste tot orice apucau
linia unui deal, foșnetul unui pom, culoarea vântului
dulceața piersicii cu obraz de fată
fularele lor îmbibate în brume și ceață
țoalele, și pălăriile colbăite de praful depărtărilor
culegând sensuri, nume de țărmuri, ostroave, munți și văi



dar abia mult mai târziu am realizat că scriitorii-s niște
șarlatani mincinoși și prefăcuți
care mimează că-i doare și tu, fraierul de cititor
simți până-n adâncul firii dureri pe care ei nu le simt
deși pretind în fiecare literă că-i încearcă



de fapt ca roata unei mori de apă se învârte viața scriitorilor
iar paletele sunt volumele, râșnetul vorbelor de piatră,
mălaiul și făina – aplauzele, autografele, curgând pe-un jgheab
uneori le pică și câte-o duduie darnică și cu nuri perfecți
numai că atunci când apa seacă scriitorul se retrage în matcă
dispare, se stinge, uneori moare fără să mintă
și de aceea de multe ori mă întreb dacă a făcut cineva
vreodată
autopsia sau mai bine spus endoscopia scriitorului
cu mult timp înainte de a muri






 

9 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Mulțumesc de feedback, Ioana. Zâmbesc și mă bucur că îți place.

      Ștergere
  2. Eu cred ca scriitorii sunt mici mincinosi jucausi, fiindca se joaca perpetuu "de-a v-ati ascunselea" cu cuvintele, iar cand le gasesc, joaca sotronul cu ele pentru a-i ameti pe credulii cititori...:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, Claudia, asta încercăm să evidențiez și eu într-o parte a acestei poezii. Dar trebuie făcută observația că e un pact tacit - între scriitor și cititor. Cititorul acceptă mai mult sau mai puțin conștient exagerarea voită a autorului.

      Ștergere
  3. Presupun că sunt scriitorul se încadrează în toate cele menționate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu înțeleg, fii mai specifică te org, dragă Zoe. Azi sunt mai lent, am ritm de duminică. :D

      Ștergere
    2. Te înțeleg :)) Părerea mea era aceea că scriitorul, mai ales cel contemporan, este și un frigider cu sentimente puse la înghețat, și un pelerin ambulant care are întotdeauna la îndemână ceva de notat, dar și un șarlaton mincinos și prefăcut, dar, desigur, toate acestea depinde de zilele în care scriitorul se apucă de scris.

      Ștergere
    3. Ai intuit strașnic: scriitorul e un amalgam al stărilor enumerate de tine.
      Ai ochi de vânătoreasă. Îmi place.

      Ștergere
  4. Hi there, I read your new stuff on a regular basis. Your humoristic style is witty, keep it up!


    Look into my homepage: gold pocket watch

    RăspundețiȘtergere