Am așteptat tot anul
diminețile și duminicile de vară,
numai pentru că vroiam
să le petrec lângă tine,
uns și întins peste
pielea ta ascunsă,
și-mi pare ciudat cum
mai nou atenția îmi e dusă cu zăhărelul
către erecția
sfârcurilor tale tăioase ca două lame de ras,
către limba ta care
apasă intenționat doar pe unele cuvinte,
iar pe altele nu;
către tricoul tău
mulat, îmbibat cu arome de levănțică și alcool
proaspăt vărsat pe
masă,
ori scurs de undeva din
părul tău ce-a rezistat admirabil
atacului iminent și
amenințător de vitriol.
știu, ai fost mereu
într-un război,
cu tine însăți,
cu demonii tăi de tot
felul,
și te-ai înhămat de
bunăvoie la o bătălie
pe care știai că n-ai
cum s-o câștigi.
prinsă-n încăpățânarea
ta lăudabilă omiți să recunoști
că erai îndrăgostită de
ideea de luptă.
Mă întreb doar dacă
toate acestea ți-au adus și ție la cunoștință
cele mai noi și
deocheate cuvinte,
pe care eu le găsesc prin
rebusuri și reviste,
cuvinte despre false
fericiri și false dorințe,
cuvinte care mă
determină
să mă întreb, de fapt,
împotriva voinței mele,
dacă simți și tu
legătura inconștientă
a fiecărei propoziții
care îmi trezește inima din comă.
Vino lângă mine,
și povestește-mi câte
ceva despre nerăbdarea ta inghinală,
tu știi că-mi place
să te privesc când te
îmbraci cu lene, în diminețile de iulie,
pierdută-n părul tău
sălbatic,
ca o copilă
neascultătoare fugită de-acasă,
ce evită pentru prima
dată zațul de cafea.
stai, de ce râzi?
nu-mi spune că nu te-ai
gândit la birou toată ziua de azi
la mâna înfometată de
pe sânul tău,
(la mâna mea
cunoscătoare de geometrii),
la atingerile canibale
care ți-au mușcat pe îndelete din coapse,
închizând apoi
fermoarul nevăzut dintre picioarele tale,
gest ce-mi aduce aminte
că ieri
manechinului din
vitrină i s-a dezvelit un sân.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu