luni, 1 iulie 2013

Artă modernă și zâmbete în așteptare



O femeie în uniformă, adică un ghid al muzeului în care mă aflu, îmi zâmbește în timp ce eu îmi notez denumirea unui tablou așezat exact pe peretele din spatele ei. Aș vrea să-i spun că pictura asta are ceva mai mult și mai frumos chiar decât Guernica lui Picasso, dar din încăperea alăturată se aude zgomotul dezlănțuit al unei mulțimi care se apropie amenințător de galeria în care mă aflu eu – singura galerie din muzeul Reina Sofia aglomerată într-o joi după-amiază – dar îmi mușc buzele și decid să nu-i mai spun nimic.
 
Am o slăbiciune pentru tendința exagerată a anumitor tablouri și pictori de a ilustra nuduri feminine cu șoldurile largi, mai largi decât am văzut vreodată în realitate, dar și pentru jurnalele scrise de mână ale marilor artiști, și mai ales pentru scrisorile de dragoste trimise de aceștia muzelor lor.
 
Îmi place să privesc dintr-un unghi al meu cuplurile de îndrăgostiți care vin aici, să studiez bărbații cărora li se văd venele prin brațe, cicatricile de pe piele și tatuajele ascunse în timp ce le șoptesc iubitelor câte ceva la ureche despre arta abstractă, chiar dacă (recunosc) asta mă face să mă gândesc la tine, la felul în care știai să stai lângă mine în tăcere, ținându-mă de mână și ascultându-mă până la capăt, așteptând blândă și zâmbitoare să-ți șoptesc că nu încerc de fapt să-ți demonstrez nimic.
 
Îmi plac priveliștile grădinilor spaniole, dar mai ales sunetul fântânilor arteziene de vară.
 
Îmi plac fetele cochete care vin să viziteze muzee de artă în rochițe scurte și negre, cu părul lung și încâlcit în bucle, care stau pe vârful picioarelor și care își țin mâinile împreunate la spate, în fața unor pânze de două ori mai înalte decât ele.
 
Și da, învăț treptat să mă plac și pe mine. 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu