Te iubesc, dar trebuie
să înțelegi că eu am o limbă mecanografică, verde, argintie, însetată, și-un
suflet dotat, expandabil, ergonomic, de îndrăgostit etern ce nu-și cunoaște
prodigioasele expuneri de trombocite și nici măcar marginile moleculare ale
dragostei proprii. Câteodată tac, și-mi doresc doar să te ating sub buze, să te
număr, în sistem binar, și să mă obișnuiesc cu tehnica ta de programare a
sentimentelor mele lipicioase. Te iubesc, așa e, mai ales vara, când uit să iau
cu mine toată tehnologia de care am nevoie în rucsac, când îmi lipsesc modulele
de memorie, dischetele optice și difuzoarele acustice. Ador trusoul tău și
grija ce mi-o porți când mă dezbraci și când mă pipăi ca să-mi calculezi raza
și traiectoriile impulsurilor mele active și reactive, zgâlțâielile, ticurile,
și fragilele vibrații electromagnetice ale sinapselor mele îndrăgostite. Nu mai
măsura atât, ci lasă-mă să te dezbrac,
să-ți desfac ușor fiecare cupă a sutienului, lasă-mă să fiu eu cel care îți
admiră scurgerea de culori din ochi ce seamănă cu acele drip paintings imaginate de Pollock,
lasă-mă să-ți culeg atingerile într-o sticlă transparentă pe care să o agăț
dimineața la fereastră ca să mă ferească de orice eroare de programare emoțională.
Te iubesc, așa că stinge dacă vrei veioza și verifică-mi încă o dată procesorul
de limbaj, sau, dacă nu te descurci cu asta, lasă-mă să te deschid cu totul și
să mă ocup apoi de bios.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu