miercuri, 10 iulie 2013

Sentimentele mele, ca și continentele, au rămas tot în derivă




Deschizând paginile acestea, ca un chirurg o operație, o să afli într-o zi că te-am iubit. Ce caută gândul ăsta în mine, nu știu. Frânturi de cântece mă învață să nu mai cred, să nu mai promit totul. Să nu te sperii de aceste rânduri calde, disperate, încurajatoare și ucigătoare, trimise pentru tine însuți. Folosește sinceritatea mea ca pe un bumerang, ca pe o dragoste întoarsă dintre oameni aflați în plinătatea încrederii și în plinătatea vârstei. Am trecut demult de spaima autoamăgirii dusă până la limita gândirii, de teama de a nu mai găsi dimineața la locul ei. Timpul meu se naște în ultima vreme din comparații. Așa se explică tăcerea mea îndelungată în ceea ce te privește. N-am mai scris demult o scrisoare de dragoste. Am uitat mirosul portocalelor neculese, închise undeva în sufletele noastre, și stoarse până la abandonare, până la îmbrățișare, până la decojire. Am uitat gustul buzei tale însetate de barcagiii naufragiați pe apele nopților. M-am obișnuit prea mult cu lipsa ta și cu tăcerile prielnice. Sentimentele mele, ca și continentele, au rămas tot în derivă.



14 comentarii:

  1. nu, eu cred că nu ai uitat nimic.
    totul este în pagina aceea din ochii mei...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu-mi dau seama dacă ai o relație la distanță sau nu (cel mai probabil nici nu este treaba mea), dar pot spune un singur lucru : dorul de persoana iubită a făcut din tine un artist într-ale dragostei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mai nou văd doar pagini mânjite cu amintiri, în ochii tăi, în ochii mei (din oglindă), în ochii tuturor...

    RăspundețiȘtergere
  4. Diana (sau Zoe, sau Zoe-Diana, sau Diana-Zoe, că toate formulele îmi plac), nu sunt într-o relație la distanță (ca o glumă, îmi amintesc acum de o replică din The Bing Bang Theory, în care Sheldon spune că atunci când va prelua puterea în lume, prima dată îi va steriliza pe cei implicați în relații la distanță :D), și nici în vreun alt fel de relație. Am iubit, cândva (poate nu demult) foarte mult, iar asta m-a schimbat în multe feluri. Prin scris, prin confesiunea cuvintelor, încerc să aflu cum și cât m-a schimbat dragostea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Citind ceea ce ai scris, mie îmi dă impresia că te-a schimbat destul de mult sau, cel puțin, te-a făcut să conștientizezi schimbarea.

    În ceea ce privește dorința sterilizatoare a lui Sheldon, îmi doresc, totuși, să nu facă asta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Poate doar ce din exterior, cei care citesc, pot spune asta (dacă m-a schimbat sau nu), eu aș fi subiectiv în autoevaluarea asta.

    Recunosc însă că, de când scriu permanent, mă simt strecurat printr-o apă limpede, eliberat de o greutate de pe umerii gândurilor, și mă aflu permanent în dialog cu mine însumi (cum face o domnișoară în garderoba unui magazin, când nu se poate hotărî ce să cumpere.) Glumesc în continuare. Of of, noaptea umorul meu alunecă și vorbește de unul singur. :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu mă pot afirma, te citesc de doar două zile și nu am habar cum erai tu înainte, prin 2010 sau mai știu eu când.

    Mda, mă regăsesc strașnic de mult în „domnișoara în garderoba unui magazin, când nu se poate hotărî ce să cumpere”.

    P.S. Apropos de umorul tău, noaptea se întâmplă o grămadă de bazaconii de genul. Spre exemplu, eu una nu mă pot opri din scris. Îmi alunecă degetele pe tastatură precum alunecă patinele pe gheață.

    RăspundețiȘtergere
  8. Așa începe să scrie orice scriitor, necăjit de nerăbdarea degetelor și gândurilor sale. Și ce moment mai prielnic decât noapte ți-ai putea alege? Noaptea cuvintele se aud singure, se rușinează sau se laudă cu sensuri și semnificații care în timpul zilei nu pot fi auzite.

    RăspundețiȘtergere
  9. Uitasem să-ți spun cât de fericit sunt când cineva scrie cu diacritice, lucru pe cale de dispariție în prezent (din nefericire).

    RăspundețiȘtergere
  10. Într-adevăr, noaptea sunt ca o fântână de idei. Deși, sinceră să fiu, câteodată aș prefera să-mi vină și mie cuvintele necesare în timpul zilei.

    Cât despre diacritice, aș putea spune că este mai mult un moft sau, probabil, pur și simplu o plăcere. Nu-i așa că pare mai pompos să scrii cu diacritice?

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu cred că și ziua cuvintele de efect nu-ți sunt străine.

    A scrie cu diacritice e mai pompos, dar și mai autentic. Mai corect față de limba română. Mai ales în societatea asta contaminată de gadget-uri, de micro-tehnologie și de un limbaj din ce în ce mai abstract, mai criptic și minimal. (și automat mai inexpresiv)

    RăspundețiȘtergere
  12. Da, probabil ai dreptate, dar depinde și de zi.

    Vorbind de tehnologie de ultimă generație și, mai ales, de limbajul inexpresiv pe care marea majoritate și-o însușește, de multe ori, am impresia că lumea devine din ce în ce mai gri, dar presupun că acesta este un subiect mai obiectiv.

    RăspundețiȘtergere
  13. Da, e un subiect amplu. Despre care putem vorbi oricând. Așa că îți las aici și adresele mele de:
    facebook: road to sophistry
    messenger: robertikutz

    Just in case, cum ar spune copiii care o ard în engleză.

    RăspundețiȘtergere
  14. Îți mulțumesc foarte mult! Am să te adaug pe mess (nu că n-aș avea treabă cu facebookul, dar nu mă pasionează siteurile de „socializare”).

    RăspundețiȘtergere