♦
Azi, am aflat că există
Biroul
Obiectelor Pierdute.
acolo,
poți găsi orice,
de
la portofelul gol
al
unui poet,
ori
de la mâna de plastic
a
vreunui manechin
care-ți
zâmbește din vitrină,
până
la hainele cerșetorului
care-ți
alungește numele
când
te imploră să-l cinstești
cu
două monezi. ♦
♠
La Biroul Obiectelor Pierdute
se
găsește ochiul de sticlă
al
Frumoasei din Pădurea Adormită,
perfect
realizat, încât se mai
reflectă
în el
clovnul
care nu a violat-o,
și
tot acolo se mai află
fluturii
care au ieșit în plină noapte
să
danseze
înaintea
locomotivei. ♠
♣
La Biroul Obiectelor Pierdute
se
găsește de fapt
Registrul
Obiectelor Pierdute,
în
care-s trecute toate cele
ce
s-au pierdut cândva,
inclusiv
cele ce se vor
pierde
cândva și de care
suntem
siguri că se vor pierde,
dar
de care nu ne pasă, fiindcă
știm
că avem
Biroul
Obiectelor Pierdute
și
pierdutul nostru instinct
în
fața neștiinței. ♣
Cel mai probabil, dacă melodia nu se asorta nebuniei pe care ai scris-o în postul tău, nu aș fi înțeles multe lucruri. Dar, ca de obicei, îmi place să citesc lucruri abstracte, lipsite de sens, dar pline de imagini, sunete și mirosuri!
RăspundețiȘtergereAcest mini poem jonglează de fapt cu ideea că, în fiecare oraș, există, la sediul poliției, un birou al obiectelor pierdute, despre care am citit că adăpostește cele mai surprinzătoare și trăznite lucruri, și de aici - am folosit câteva metafore care să arate risipința în general, irosirea de care abuzează prea mult oamenii.
RăspundețiȘtergereMelodia cred că vine ca o mănușă acestui text. Mă bucur că ți-a plăcut. :)