Știe oricine că nu sunt
religios, deși am momente când mă rog, în felul meu laic și haotic, adică de
capul meu, pentru cei care nu-și mai găsesc mașina lăsată undeva în parcarea
subterană, când mă rog pentru acei oameni care-și petrec seara trecând pe sub
ferestrele caselor altora căutând un cântec și o frază care să le acompanieze
pașii, când mă rog pentru cei care au iubit femeia nepotrivită, cu gândul acela
naiv și nevinovat că doar ea ar fi capabilă să le ofere câteva clipe de viață, când
mă rog pentru cei ca mine, care nu știu să se roage, și uneori pentru cei care
nu știu la ce să se uite ori încotro să-și îndrepte privirea. În felul meu
dezordonat, am perioade când mă rog pentru cei care încă nu știu că vorbirea nu
ne-a fost dată ca să sporovăim despre nimicuri, dar și momente când mă rog pentru aceia
care au avut curajul de a străbate planeta în vârful degetelor, fără să se
sperie de umbre sau de lame fatale, știind că oțelul e făcut pentru a felia pâinea
iar degetele pentru a umbla pe piele.
Ți-am mai spus că „romantic incurabil” ar trebui să fie cel de-al doilea nume al tău. Îmi place cum asociezi cuvintele și confunzi gândurile cititorului pentru a surprinde esențialul.
RăspundețiȘtergereO să devii (sau deja ai devenit) cititoarea mea preferată. Îmi place cum demaști intențiile mele și cum te lași scufundată în apele imaginației mele neastâmpărate. :)
RăspundețiȘtergereÎmi place să te citesc tocmai pentru faptul că ai o imaginație neastâmpărată, că, dacă nu ai avea, nu ai fi interesant chiar deloc, ai fi și tu unul dintre miile de bloggeri care se folosesc de blog pentru a-și scris jurnalele. Altfel spus, mulțumesc lui Dumnezeu că ești total opus!
RăspundețiȘtergereÎmi place cum ai spus-o. Am senzația și eu că prea multe bloguri nu sunt nimic altceva decât niște jurnale răsuflate cu limbaj gospodăresc care nu transmit nici un zâmbet, nici o emoție sau revelație. De aceea, prefer să întortochez aici giumbușlucuri imaginative de tot felul.
RăspundețiȘtergereMă roșesc de la atâtea complimente, dragă Zoe.
Nu te înroși, poate ai să ți-o iei în cap :))
RăspundețiȘtergereRecunosc: e greu să rămâi cu picioarele pe pământ când primești asemenea încurajări și cuvinte de apreciere. Dar mă străduiesc.
RăspundețiȘtergereRâzi tu râzi, dar râd și eu acum :))